Violator în serie, violat de trei colegi de celulă. Karma la Penitenciarul Botosani.

0 12

Un tânăr de 23 de ani din comuna suceveană Stroieşti, condamnat la şase ani de închisoare pentru viol, a fost abuzat sexual de trei colegi de celulă imediat după ce a fost încarcerat la Penitenciarul Botoşani.

O lege nescrisă în rândul puşcăriaşilor, cu statut de legendă, prevede ca indivizii ajunşi în penitenciar pentru infracţiuni sexuale să fie, la rândul lor, abuzaţi de către colegii din închisoare. Un astfel de incident s-a petrecut în vara anului 2014 în Penitenciarul Botoşani. Ancheta a relevat că un sucevean de 23 de ani din comuna Stroieşti, condamnat la şase ani de detenţie pentru viol şi încarcerat în închisoarea botoşăneană, a fost abuzat sexual de alţi puşcăriaşi. Trei colegi de celulă i-au cerut violatorului, imediat ce acesta a ajuns în celulă, să facă un duş. Noul coleg i-a refuzat, motiv pentru care l-au dezbrăcat cu forţa şi l-au forţat să intre în baie. Acolo, doi dintre agresori l-au ţinut, iar al treilea a întreţinut un raport sexual cu el. Suceveanul a făcut o plângere la conducerea Penitenciarului Botoşani, care la rândul ei a anunţat unitatea de Parchet competentă.

Pe parcursul anchetei, Oprişan şi-a retras acuzaţiile, pentru că s-ar fi împăcat cu agresorii, însă procurorii au continuat verificările deoarece au avut bănuiala că această schimbare de optică ar fi avut loc în urma presiunilor făcute de cei trei violatori. Anchetatorii i-au trimis în judecată pe cei trei agresori, respectiv pe Constantin Aursulesei, Albert Nicolae Porumbic, condamnaţi pentru furt, şi pe Marin Florin Vieriu, aflat după gratii pentru că a comis o tâlhărie. „Din întreg probatoriul administrat reiese fără echivoc violul comis asupra părţii vătămate.

Este evident faptul că cei trei au dorit de la bun început să-i facă «primirea» în penitenciar după cum se obişnuieşte în astfel de locuri şi să îi aplice o «corecţie», după ce partea vătămată fusese trimisă în judecată pentru viol”, au arătat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani. Procesul celor trei violatori se află, în prezent, pe rolul instanţelor botoşănene. A violat două consătence în mai puţin de jumătate de an În luna martie 2013, judecătorii de la Curtea de Apel Suceava l-au condamnat definitiv pe Vasile Ionuţ Oprişan la şase ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracţiunii de viol. Individul a primit această pedeapsă după ce, pe data de 3 noiembrie 2012, a violat o consăteancă în vârstă de 20 de ani. Din cercetările făcute de poliţişti, a reieşit că victima se întorcea de la un hypermarket din municipiul Suceava şi se deplasa spre locuinţa părinţilor săi din comuna Stroieşti.

Când a ajuns în zona stadionului, tânăra a fost ajunsă din urmă de Oprişan, care i-a pus mâna la gură şi, sub ameninţarea cuţitului, a dus-o cu forţa pe terenul de fotbal, unde prin violenţă a întreţinut raporturi sexuale normale şi anale cu aceasta. Victima a declarat în faţa anchetatorilor că l-a recunoscut pe agresor, pe care îl cunoştea de mai multe timp. După aproape două ore de la comiterea violului, poliţiştii au reuşit să-l reţină pe Oprişan, care la audieri a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu tânăra de 20 de ani, însă a precizat că totul s-a produs cu consimţământul fetei. În urma examinării medico-legale a victimei, a reieşit că aceasta a suferit leziuni specifice unei agresiuni sexuale, având nevoie pentru vindecare de 6–7 zile de îngrijiri medicale. Vasile Ionuţ Oprişan este cunoscut în comuna Stroieşti ca o persoană cu antecedente penale, în trecut el mai având câteva tentative de viol. Cu doar câteva luni înainte de comiterea violului de pe terenul de fotbal, individul a mai făcut o victimă printre consătence.

În luna iulie a anului 2012, Oprişan a violat o femeie de 32 de ani, având acelaşi mod de operare. În seara zilei de 23 iulie 2012, victima se întorcea de la serviciu, din municipiul Suceava şi se îndrepta spre casa părinţilor ei din Stroieşti. În apropiere de locuinţă, femeia a fost ajunsă din urmă de Vasile Ionuţ Oprişan, care i-a pus mâna la gură şi a ameninţat-o cu moartea în cazul în care refuză să meargă cu el spre trecerea de nivel cu calea ferată. De frică, aceasta a mers spre locul indicat de agresor, iar după circa 50 de metri, individul a dus-o în curtea unei mori. Acolo, a forţat-o să se dezbrace, după care a abuzat sexual de ea. Oprişan şi-a recunoscut şi atunci fapta, însă a scăpat de închisoare după ce familia sa a reuşit să o convingă pe femeia violată să-şi retragă plângerea, oferindu-i în schimb 2.000 de lei.

Recomandari