VIDEO Președintele Iohannis aduce acuze grave PSD după tragedia de la Piatra-Neamț

Președintele Klaus Iohannis: Autoritățile locale pesediste, e un adevăr care trebuie spus, au aplicat după ureche măsurile de la centru. La Piatra Neamț au schimbat directorii de spital de capul lor, refuzând să colaboreze cu DSP. Nu alocă resurse suficiente, nu aplică standarde ridicate și preferă improvizații care în cele din urmă în mod tragic fac victime.
Președintele Klaus Iohannis a declarat marți, într-o conferință de presă la palatul Cotroceni, că săptămâna viitoare va fi făcută publică strategia de vaccinare la nivel național împotriva coronaviruslui, sublinind că a fost desemnat și un coordonator al campaniei de vaccinare – Valeriu Gheorghiță de la Spitalul militar central.
”Vaccinarea se va face etapizat și va începe pe grupe de populație. E vorba în prima fază de personalul medical, cei aflați în grupele de risc, lucrătorii din educație, siguranță națională, transporturi, energie, furnizarea de apă”, a precizat șeful statului.
Klaus Iohannis a arătat cu degetul spre PSD, pe care l-a indicat drept vinovatul moral pentru tragedia de la Piatra Neamț.
”Există și un vinovat moral, cel care a blocat guvernul lună de lună în Parlament și a cerut oamenilor să nu respecte regulile în plină pandemie, cu efecte dramatice asupra sănătății cetățenilor noștri. În același spirit al blocării eforturilor de stopare a pandemiei, autoritățile locale pesediste – este un adevăr pe care trebuie să îl spunem – au aplicat după ureche măsurile de la centru, în spirit electoral. La Piatra Neamț, baronii roșii au schimbat directorii de spital de capul lor, refuzând să colaboreze cu Direcția de Sănătate Publică sau cu specialiștii Ministerului Sănătății. Autoritățile locale pesediste pun permanent piedici deciziilor guvernamentale, nu alocă resurse suficiente, nu aplică standarde ridicate și preferă improvizații care, în cele din urmă, în mod tragic, fac victime. Această situație nu poate continua așa”, a subliniat președintele.
Principalele declarații ale președintelui:

am avut o întâlnire pentru pregătirea campaniei de vaccinare anti-covid.
România ca parte a acordurilor europene trebuie să fie pregătită pentru a gestiona această campanie
după elaborarea strategiei de vaccinare, care va fi făcută publică săptămâna viitoare, autoritățile au început organizarea
A fost desemnat și un coordonator al campaniei de vaccinare – Valeriu Gheorghiță de la Spitalul militar central.
Vaccinarea se va face etapizat și va începe pe grupe de populație. E vorba în prima fază de personalul medical, cei aflați în grupele de risc, lucrătorii din educație, siguranță națională, transporturi, energie, furnizarea de apă.
Au fost stabilite condițiile generale.
Am solicitat o dată în plus să comunice clar și transparent aceste măsuri atât personalului medical, cât și populației
e esențial să combatem dezinformarea și fake news care sădesc neîncredere. Atât timp cât dovezile științifice susține eficiența și siguranța vaccinurilor și le indică principalul factor pentru stoparea pandemiei, trebuie să ne unim eforturile pentru o campanie de succes a vaccinării.
România va depăși criza sanitară și sunt optimist, pentru că deja începem să vedem efectele măsurilor luate.
Trebuie să respectăm regulile și sunt sigur că în 2 săptămâni vom vedea rezultate și mai bune.
ne dorim să protejăm viața tuturor românilor, să avem o relansare economică robustă și să deschidem cât mai repede școlile.
Să dăm dovadă de solidaritate și să ne concentrăm cu toții pe soluții.
Precizări cu privire la tragedia de la Neamț: 
Sunt alături de familiile îndoliate și le urez sănătate celor care au suferit.
Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat imediat.
respectul și aprecierea mea pentru medicul Cătălin Denciu.
Sistemul sanitar din România trebuie regândit din temelii. Subfinanțarea, lipsa de modernizare, corupția endemică, incompetența și neimplicarea. Toate au măcinat sistemul nostru medical și au făcut mulți profesioniști să plece din țară.
E meritul medicilor că prin eforturi uriașe salvează vieți și vindecă pacienți în ciuda tuturor dificultăților.
Doar reforme autentice făcute de o majoritate care lucrează pentru români pot schimba aceste defecte substructurale.
Ne lovim de aceleași obstacole: rezistența la schimbare. mereu aceeași politicieni care au secătuit România strigă de pe margine.
Există și un vinovat moral. Cel care a blocat Guvernul lună de lună în Parlament și a îndemnat oamenii să nu respecte regulile în plină pandemie.
Autoritățile locale pesediste, e un adevăr care trebuie spus, au aplicat după ureche măsurile de la centru.
La Piatra Neamț au schimbat directorii de spital de capul lor, refuzând să colaboreze cu DSP
Nu alocă resurse suficiente, nu aplică standarde ridicate și preferă improvizații care în cele din urmă în mod tragic fac victime.
România are nevoie de reforme profunde care sunt posibile doar cu sprijinul unei largi majorități parlamentare. De aceea votul din 6 decembrie e mai important ca oricând pentru a fi posibil amplul proces de reconstrucție pe care eu cu guvernul liberal ni le-am asumat.
Mâine organizez o întâlnire cu specialiștii pe tema echipamentelor din spitale.
Există numeroase probleme care necesită rezolvarea cu prioritate.
În condițiile suprasolicitare din secțiile ATI, rețelele de suport pot fi depășite, care creează riscul major al unor tragedii.
Am solicitat autorităților o analiză a situației reale.

Recomandari