VIDEO Aspretele, cel mai rar pește din Europa, contemporan cu dinozaurii, a reapărut pe râul Vâlsan

Aspretele, cel mai rar pește din Europa, o fosilă vie, a reapărut pe râul Vâlsan din județul Argeș, a anunțat alpinistul Alex Glăvan, care în trecut a făcut campanii de salvare a speciei.”Dragi prieteni, această dimineaţă ne-a dăruit una dintre cele mai minunate veşti. Este legată de fratele și peştele nostru naţional, aspretele – Romanichthys valsanicola, specia de fosilă vie, veche de 65 de milioane de ani şi contemporană cu ultimii dinozauri care au umblat pe suprafaţa planetei. Cel mai rar peşte din Europa şi, după unele estimări, chiar din lume, aspretele se destăinuie oamenilor în primele imagini video după mulți ani de incertitudine”, a scris Glăvan miercuri pe Facebook.
”A fost identificat în jurul orei 8, în zona satului Brădetu, de către colegii şi prietenii mei din echipa de salvare a aspretelui, ihtiologii Andrei Togor şi Marcus Drimbea (reprezentând partenerii noştri de la Asociaţia Aqua Crisus), aflaţi în cadrul unei sesiuni de pescuit ştiinţific ce analizează impactul amenajărilor hidrotehnice la nivelul ihtiofaunei pe valea Vâlsanului”, a adăugat acesta.

 

 
 

Loading...

Recomandari