Vestea bună dată de Alexandru Rafila despre numărul persoanelor decedate de COVID-19: ”Situația nu este îngrijorătoare”

Președintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a venit cu o veste bună în ceea ce privește numărul persoanelor decedate de COVID-19. Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Vestea bună dată de Alexandru Rafila despre numărul persoanelor decedate de COVID-19

Profesorul Alexandru Rafila consideră că numărul persoanelor decedate de COVID-19 în România nu reprezintă o îngrijorare dacă ținem cont de o raportare făcută la 100.000 de locuitori.

”Numărul de decese la suta de mii de locuitori nu este deloc mare. Nu cred că putem discuta de o situație îngrijorătoare. România are o medie de 700 de decese pe zi, din care 30-40 sunt a celor infectați cu coronavirus”, a declarat Rafila la Digi24.

Reprezentatul României la Organizația Mondială a Sănătății consideră că sistemul de sănătate a funcționat destul de bine, chiar dacă aau mai existat și erori de transmitere a datelor.

”E clar că suntem pe un platou de câteva săptămâni”

”E normal ca la volumul de muncă și de date să se mai facă și erori. E normal să mai existe și sincope, mai ales că platforma a fost creată într-un timp scurt”, a spus el.

”În ultima săptămână am avut această medie de 315-320 de cazuri. E clar că suntem pe un platou de câteva săptămâni și așteptăm să vedem când va începe coborârea”, a afirmat Alexandru Rafila.

Profesorul a mai precizat că în cazul în care numărul de îmbolnăviri va crește, atunci va trebui regândit planul de relaxare al măsurilor, în caz contrar autoritățile putând trece la pașii următori.

”Practic, numărul de cazuri poate să scadă când suntem sub rata de transmitere 1. Această rată trebuie monitorizată atent. Când se va ajunge la o rată de 0,6-0,7 se va putea vorbi de izolarea virusului și dispariția epidemiei”, a încheiat Rafila.

Ultimul bilanț al autorităților, difuzat sâmbătă la prânz, arată că în ultimele 24 de ore s-a înregistrat cel mai mare număr de vindecări pentru o singură zi de la începutul pandemiei, 489.

Loading...

Recomandari