Vânătorul de refugiaţi din Bulgaria un adevarat erou naţional

0 19

Un bulgar tatuat şi ras în cap a devenit erou naţional după ce a început, alături de tovarăşi de-ai săi, să vâneze refugiaţi care traversează ţara vecină în drumul lor spre vestul şi nordul Europei.

Dinko Valev, un fost comerciant de piese auto în vârstă de 29 de ani, a devenit faimos după ce televiziunea publică din ţara sa a difuzat, luna trecută, un reportaj în care era prezentat drept spaima refugiaţilor.

 

Supărat pe faptul că o persoană care a strigat „Allah“ ar fi încercat să-i fure motocicleta, Dinko a început să vâneze refugiaţi în împrejurimile oraşului său natal Iambol, situat la aproximativ 50 de kilometri de graniţa cu Turcia. În primele zile, bărbatul prindea refugiaţii pe bicicletă sau călare pe cal, ajutat fiind de câini şi câţiva tovarăşi. Între timp, el a făcut rost de două tancuri pentru a-şi uşura munca desfăşurată pe terenuri accidentate şi a primit sprijin din partea unor voluntari. În opinia sa, toţi refugiaţii sunt potenţiali jihadişti. Cu toate acestea, el neagă categoric că ar fi ameninţat sau lovit vreunul dintre ei, aşa cum este acuzat de filiala bulgară a Comitetului Helsinki. Ba dimpotrivă, persoanele capturate sunt predate imediat poliţiei, dă asigurări Dinko.

627x0

Demersul său a stârnit entuziasm în rândul multor bulgari, iar acum vânătorul de refugiaţi vrea să facă noi recrutări pentru a-şi extinde zona de patrulare. Mai mult, el şi-a anunţat dorinţa ca Guvernul bulgar să-i susţină operaţiunile şi să-l plătească pentru fiecare refugiat capturat.

„Bulgaria are nevoie de oameni ca mine, de bulgari demni, care doresc să-şi apere patria“, a declarat Dinko Valev pentru BBC.

Însă această părere nu este împărtăşită de Comitetul Helsinki, care îl acuză că îşi terorizează victimele.

„Printre victimele sale se află bărbaţi, femei şi copii care fug de războiul din Siria. Pe unii i-a obligat chiar să stea culcaţi, cu faţa la pământ, mai bine de 30 de minute, sub ameninţări cu moartea. În mod repetat a făcut remarci ofensatoare la adresa refugiaţilor“, denunţă Comitetul Helsinki într-un comunicat.

https://youtu.be/-DMY3bNa0yA?list=PLhd-HmZF3jFOeHZA4RKp79B43RxBR2jCJ

Recomandari