Un reputat economist recomandă românilor să-şi facă rezerve: Criza din SUA ameninţă toată planeta

Protestele violente din Statele Unite şi criza economică americană ameninţă toată planeta, inclusiv economia României. Pe plan internaţional, condiţiile de finanţare au început să se deterioreze, spun specialiştii, care anunţă că impactul negativ va fi major.

„Întotdeauna când eşti într-o criză trebuie să cauţi să-ţi faci rezerve, rezerve de lichidităţi, să ţii cheltuielile la un nivel cât mai redus. Fiecare întreprinzător se recomandă să-şi facă o diagnosticare a activităţii, identificându-şi cele mai importante 2-3 puncte forte pe care le au, pe care să încerce să le amplifice”, a spus preşedintele onorific al Consiliului Intreprinderilor Mici şi Mijlocii, Ovidiu Nicolescu, citat de Mediafax.

Economia americană a înregistrat în primele trei luni ale acestui an cea mai gravă contracţie de după criza financiară globală din 2008, ca urmare a măsurilor de izolare destinate să împiedice propagarea noului coronavirus, care a oprit activitatea economică.

Potrivit unei estimări preliminare publicate la finalul lunii aprilie de Departamentul american al Comerţului, în perioada ianuarie-martie 2020 Produsul Intern Brut a înregistrat o scădere de 4,8% în ritm anual, după un avans de 2,1% în ultimele trei luni ale anului trecut.

Este vorba de cea mai importantă contracţie economică înregistrată de SUA după trimestrul patru 2008, în cel mai grav moment al crizei financiare mondiale. În plus, contracţia din perioada ianuarie-martie 2020 a pus capăt unui deceniu de creştere economică, cea mai lungă perioadă de expansiune înregistrată vreodată de economia americană.

Cu toate acestea, analiştii avertizează că această estimare nu reflectă impactul deplin al pandemiei de Covid-19 deoarece multe restricţii au fost introduse abia în luna martie. Între timp, 26 de milioane de americani au depus cereri pentru acordarea de ajutoare de şomaj iar activitatea economică şi încrederea consumatorilor au înregistrat un declin fără precedent. În aceste condiţii, există analiştii care se aşteaptă ca cea mai mare economie a lumii să se contracte cu 30% în perioada aprilie-iunie 2020.

„Economia este în cădere liberă, am putea să vedem ceva mult mai rău decât o gravă recesiune”, a avertizat Sung Won Sohn, profesor de economie la Universitatea Loyola Marymount University din Los Angeles. „Este prematur să vorbim de o revenire la acest moment, vom vedea foarte multe falimente ale unor afaceri mici şi mijlocii”, a adăugat Sung Won Sohn.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More