Un pacient transferat de la Suceava la Spitalul ‘Sf Spiridon’ din Iaşi, depistat pozitiv cu COVID-19. 16 cadre medicale, în autoizolare

Spitalele din România sunt din ce în ce mai afectate de epidemia de coronavirus. Ultima unitate medicală lovită de Covid-19 este Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi. O secție a spitalului a fost închisă, după ce un pacient care era internat acolo a fost confirmat cu coronavirus.

Un pacient transferat de la Suceava la Spitalul ‘Sf Spiridon’ din Iaşi, depistat pozitiv cu COVID-19. 16 cadre medicale, în autoizolare

Conducerea Spitalului ”Sfântul Spiridon din Iași” a anunțat, marți, că a fost depistat pozitiv un pacient care a fost transferat la Clinica de Gastroenterologie de la Spitalul Judeţean Suceava.

Din cauza acestui eveniment, nu mai puțin de 16 cadre medicale au intrat în izolare și nu mai pot astfel să-și exercite meseria în această perioadă critică pentru sistemul sanitar românesc.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi, Diana Cimpoeşu, a spus că bărbatul în cauză a fost transferat la unitatea medicală din cauza unei investigații medicale pe care acesta trebuia să o facă.

„Este vorba despre un pacient cu o afecţiune gastroenterologică, transferat miercuri de la Spitalul Judeţean Suceava, pacientul având nevoie de o intervenţie de tip PR-CT care s-a putut face doar în centrul regional, deci în Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie.

Pentru că în contactul avut la Spitalul Suceava medicul de acolo a fost confirmat ieri ca fiind pozitiv, ştiind că în acel spital sunt mai mulţi medici, mai mulţi asistenţi confirmaţi pozitiv, s-a solicitat testarea acestui pacient. El nu avea niciun fel de simptomatologie respiratorie, dar era contact al unui medic confirmat Covid pozitiv. În cursul nopţii s-a primit rezultatul, Covid pozitiv pentru acest pacient.

Pacientul cu care stătea în rezervă a fost şi el testat, este Covid negativ. A fost transferat de urgenţă la Spitalul de Boli Infecţioase pentru tratamentul de tratare a infecţiei cu virus COVID, urmând a se continua colaborarea cu Gastroenterologia pentru tratamentul bolii de bază”, a afirmat Diana Cimpoeşu, conform agerpres.

Personalul medical de la Iași, supus testării

Conducerea unității medicale din Iași mai anunță că întregul staff medical care a intrat în contact cu persoana testată pozitiv va fi supus examinării medicale în următoarea perioadă.

„Este vorba de primii medici şi pacienţi cărora li se recoltează teste, până vor fi lucrate ei merg în autoizolare. Pe măsură ce se identifică contacţi, în definiţia de contact apropiat, aceştia vor fi testaţi, vor merge în autoizolare.

Dacă rezultatele vor fi negative, vor reveni în activitate după perioada de autoizolare. Dacă rezultatele vor fi pozitive, vor fi comunicate colegilor de la Boli Infecţioase şi se va decide terapia adecvată. Deocamdată sunt testaţi primii 16.

Desigur, trebuie o anchetă epidemiologică mai complexă pentru că pacientul a stat în Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie din ziua de miercuri”, a mai spus Cimpoeşu pentru sursa citată.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More