Un EXEMPLU pentru toți tinerii: „Sunt pe listă pe locul 4, iar fiul meu pe locul 6”. Un băiat fără auz și fără grai, admis printre primii la o facultate importantă din București

0 16

Mihai Pariș, un tânăr fără auz și fără grai, a dorit neapărat să fie student laFacultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și a și reușit.

De asemenea, și mama lui a dat admitere și a intrat la aceeași facultate pentru a-și susține băiatul și pentru a-l ajuta, conform DCnews.

„Sunt pe listă pe locul 4, iar fiul meu pe locul 6. Am avut mari emoții pentru că am dat amândoi examen de admitere la FJSC. A fost ambiția lui și iată că a reușit. Am solicitat la facultate interpreți. Vrea să devină cameraman și să filmeze activități din sport, sănătate și educație. Apoi auzitorii vor prelua materialele lui. (…) Nu m-am așteptat să fie admis, dar iată că s-a ambiționat și a reușit. A învins sistemul pentru că face dovada că este egal cu orice tânăr care astăzi a mers să dea admitere la FJSC. Sunt foarte emoționată. Am avut o zi tristă pentru că un tânăr surd, Putinică Adrian, s-a sinucis. Voiam să mă întorc la Buzău când am aflat tragedia… că a murit copilul acesta. A fost o zi dureroasă, dar la final, cu reușite”, ne-a spus Ionica Tarău.

„De dragul copilului și pentru un viitor bun în lumea surzilor, am ales să merg să studiez acolo unde copilul avea nevoie. Sper să îl pot ajuta în traducerea cursurilor, iar interpretul să-l ajute la evaluare, la examene
Am emoții mari, recunosc. Dacă vrei, poți. Și deficienții sunt eficienți. Cred că este o poveste unică în Europa. Important în incluziunea surzilor este interpretul în limbaj mimico gestual care poate traduce tot ce spune persoana cu deficiențe de auz”, a mai zis Ionica Tarău.

Recomandari