Un dialog imaginar, de Lucian Mîndruță: Stenograma întâlnirii în care Dragnea și partidul au decis că, gata, se apucă de autostrăzi!

Ieri, șeful PSD a anunțat că partidul s-a strâns și că treaba cu autostrăzile e clară: „noi am discutat chestiunea asta în partid şi am zis: dom-le, indiferent ce se întâmplă, să înceapă autostrăzile…”

Iată și stenograma întâlnirii, după sursele mele:

Oprișan: Băh, Liviule, tu ai pățit vreodată așa ceva, să ți se înfunde jiglerul la elicopter?

Liviu: Ești prost, elicopterul nu are jigler! E cu injecție, cine știe ce benzină ai pus în el, dreacu’ de zgârcit!

Codrin: Pentru că umblați cu elicoptere ieftine, d-aia! Am eu unu’ decorat cu motive dân Matisse, cine vrea, mâine îl aduc în țară, dacă aveți bani de înmatricul…

Rovana (îl întrerupe): Nu e problema, am eu pe cineva în Bulga…

Cuc: Cu respect, vă informez că m-am uitat în statisticile de la minister și elicopterul are un risc de trei ori mai mare de prabuș…

Liviu (îi întrerupe pe toți): Băi, ia, liniște! Terminați cu elicopterele voastre, că ne mai și aude cineva și crede că n-avem bani de Learjet. Nu mai merge așa: tre’ să facem autostrăzi. Nu vedeți că ne cere toată lumea, tot poporul?

Olguța: La oameni le e lene să-și ia și ei elicopter, asta e! De aia fac scandal, că săracii ăștia nu sunt în stare nici de școală de piloți s-o term…

Liviu: Gata, gata! Nu mai accept nicio discuție! Păi nu stabilisem că sunt dictator?

Toți, în cor: Ba da, șefu’ scuze!

Liviu: Bun, păi atunci începem autostrăzile! E clară! De mâine. Teodorovici, scoate cinci miliarde de dolari de la buget, în clipa asta!

Teodorovici: Boss, cât ai zis? Cinci? Păi atâtea avem de dat luna asta, și tu vrei să scot?

Liviu: N-avem?

Teo: Bun, dacă pui problema așa, noi avem, normal! Problema e că ăștia n-au!

Liviu: Care ăștia?

Teo: Românii, bre!

Liviu: De ce n-au, unde sunt le sunt banii?

Teo: Păi la noi, n-ai zis matale așa acum trei ani? Uitași?

Liviu: Aha. Da. Bun, stai să mă gândesc un pic….

Codrin: Boss, am eu o soluție mai veche, a mers mereu… ce dreacu’!

Liviu: Care, băh?

Codrin: Doar le zicem că facem autostrăzi!

Liviu (se luminează la față): Bă, eșți bun! (ezită apoi)… Da’ trebuie ceva nou totuși…

Codrin: Păi da, ieși matale și zici că ești supărat că nu te-au lăsat golanii, da’ acum, clar, sigur, faci autostrada, îi rupi în două și tot faci! Și după aia te uiți așa matale la ei pe sub sprânceană, de îngheață inima în ei, parcă nu știi cum să faci?

Liviu: Băi, nu mai sunt așa de sigur că merge. Da’ hai să încercăm. Sună la toți analiștii noștri să-mi dea dreptate în prima juma’ de oră. Să fie desant, băh, desant! Îi rupem până duminică! 10 puncte creștem!

Codrin: Așa’ șefu’! Ăsta e spiritul!

Toți:( aplauze): Pe ei, șefu, îi spargem și de data asta!

Codrin: (în șoaptă, către Olguța) Gata, fetele, am plecat acasă, că am de împachetat…vii?

Morala:

Cine n-are elicopter, să-și cumpere. Da’ unu’ din stoc, să vină până luni!

(Acest text este o parodie)

Loading...

Recomandari
Comments
Loading...