Un caz flagrant de corupție! Digul rupt de pe râul Timiș a fost construit de o firmă care a dat șpagă 2,3 milioane de lei și un teren ca să primească bani europeni pentru lucrare/Firele duceau la Borbely, dar Parlamentul l-a scăpat

Timiş: Digul din aval de Lugoj s-a rupt. Viitura a depăşit maximul istoric din 2005 și ”VIDEO Inundații puternice în țară. La Lugoj s-a desprins un dig de pe râul Timiș, după ce nivelul apelor a atins cota maximă” scria G4Media.ro pe 19 și 20 iunie 2020, atunci când viitura a lovit și rupt un dig de pe râul Timiș, în aval de Lugoj.

Digul a fost construit de o firmă care i-ar fi dat mită fostului director de investiții de la Apele Române, Vasile Ofimiaș, ca să primească finanțare pentru lucrarea contractată în 2007, după inundațiile din 2005, au precizat pentru G4Media.ro surse judiciare.

E vorba de firma Tehnodomus din Arad, reprezentantă de Sorin-Virgil Henț. Acesta a recunoscut faptele la DNA Oradea.

Lucrările nu pot fi de calitate dacă sume mari de bani sunt deturnate pentru a plăti mita oficialilor de la toate nivelurile”, au explicat sursele G4media.ro.

Potrivit rechizitoriului din decembrie 2017, fostul director de investiții de la Apele Române, Vasile Ofimiaș, a fost deferit Justiției pentru că ar fi primit mită aproape 9 milioane de lei ca să acorde contracte sau finanțări pentru lucrări de îndiguire și regularizare.

  • Citește rechizitoriul integral

Ofimiaș ar fi primit mită 2,3 milioane de lei și un teren de 8.800 de metri pătrați, în valoare de 82.000 lei, pe platoul Padiș din localitatea Budureasa, județul Bihor, ca să îl ajute pe Sorin Virgil Henț de la firma Tehnodomus Arad să obțină finanțare de la Guvern pentru lucrarea de pe râul Timiș.

Contractul a fost în valoare de aproape 147 de milioane de lei, adică peste 30 de milioane de euro, iar fondurile au venit de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, prin hotărârea de Guvern 508/2010.

Inițial, directorul a cerut mită un milion de euro și, până la urmă, s-a mulțumit cu terenul și cele 2,3 milioane de lei.

Ofimiaș ar fi primit terenul prin intermediul unui ”nepot”, Gheorghe Fedorca, angajat la o firmă-paravan prin care lua mită.


Foto: fragment din rechizitoriul DNA

Banii i-ar fi primit prin intermediul firmei ”nepotului” său, care a subcontractat ”lucrări de defrișare, terasamente pentru supraînălțări diguri, procurarea și montarea de geocompozit” de la firma Tehnodomus din Arad. Procurorii au dovedit însă că lucrările subcontractate au fost fictive, însă banii primiți, nu. Cu alte cuvinte, subcontractarea a avut menirea doar de a masca mita pentru Ofimiaș.

Dosarul fostului director de investiții, Vasile Ofimiaș, este o felie din tortul mai mare de la Apele Române și Ministerul Mediului.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA Oradea au format alte două dosare care vizeaza lucrările de pe râul Timiș dintre Lugoj și frontiera cu Serbia:

  • Dosarul 35/P/2017 în care era vizat Szepessy Szabolcs, consilier al fostului ministru al Mediului Lazslo Borbely.
  • Fostul ministru nu a putut fi urmărit penal întrucât, în 2015, Parlamentul a respins de două ori cererea DNA de avizare a urmăririi penale. Porivit unor surse judiciare, Borbely și consilierul lui ar fi cerut un comision de 7% din banii destinați lucrărilor de îndiguire și consolidare ca să acorde finanțarea și să promoveze în Guvern HG 508/2010.

    Doar consilierul lui Borbely, Szepessy Szabolcs, a putut fi anchetat.

    În 2016, el a primit doi ani și jumătate de închisoare pentru complicitate la trafic de influență, însă în alt dosar, 35/P/2011. Și patronul Ioan Ciocan – cel care i-a renovat apartamentul lui Borbely de pe Calea Victoriei în schimbul ajutorului primit pentru acordarea de contracte sau finanțări pentru contracte – a primit doi ani și jumătate de detenție efectivă pentru cumpărare de influență (vezi aici).

    Gheorghe Fedorca, ”nepotul” lui Vasile Ofimiaș, s-ar fi ocupat de renovarea apartamentului lui Borbely. Fedorca este judecat în dosarul lui Ofimiaș de la Tribunalul Satu Mare.

    2. Dosarul 108/P/2015 în care a fost vizat Titu Bojin, fost șef la Apele Române și șef al CJ Timiș din partea PSD. Dosarul acestuia a fost clasat însă de DNA în 2017, potrivit unui răspuns al DNA la o solicitare a G4media.ro.

    • Vezi răspunsul DNA aici

    Context. Pe 17 iunie 2020, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Satu Mare a anulat interceptările făcute de SRI în baza unui mandat de siguranță națională (MSN) în 2011 și folosite de DNA ca probe în dosarul de corupție al fostului director de la Apele Române, Vasile Ofimiaș. Este vorba de primele interceptări în baza unui mandat de siguranță națională, anulate într-un dosar DNA, după publicarea deciziei CCR care a interzis folosirea de către procurori a probelor rezultate ca urmare a MSN-urilor SRI.

    Loading...

    Recomandari

    This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More