ULTIMA ORĂ A fost descoperită o a treia fiică a lui Vladimir Putin/Mama fetei ar fi ajuns de la menajeră la multimilionară în dolari

0 20

Președintele rus Vladimir Putin ar putea fi tatăl unei fete în vârstă de 17 ani crescută de un milionar discret din St. Petersburg, scrie site-ul de investigații Proekt citat de Moscow Times.Yelizaveta Vladimirovna Krivonogikh „seamănă fenomenal cu președintele rus”, notează cei de la Proekt pe baza unor fotografii pe care afirmă că le-ar fi obținut.Mama fetei, Svetlana Krivonogikh, este proprietara unei companii care deține un pachet minoritar de acțiuni la banca Rossiya care a fost sancționată de țările occidentale după anexarea Crimeei din 2014 din cauza legăturilor sale cu elitele politice din RusiaProekt estimează că valoarea totală a proprietăților și afacerilor cunoscute ale lui Krivonogikh din Moscova, St. Petersburg și stațiunea Sochi se ridică la 7,7 miliarde de ruble (aproximativ 102 milioane de dolari).Jurnaliștii ruși afirmă că au intrat în posesia unor documente, cel mai probabil certificatul de naștere, în care tatăl fetei nu este identificat cu excepția patronimicului Vladimirovna.Programele de recunoaștere facială ar arăta o similaritate de 70,44% între fata de 17 ani și Vladimir Putin, o compatibilitate de 75% însemnând că fotografiile sunt cu aceeași persoană.Putem trage concluzia că ar putea fi înrudiți”, afirmă IT-istul Hassan Ugail, cel care a efectuat analiza.Proekt a afirmat că nu va publica din motive etice fotografiile Yelizavetei Krivonogikh, care s-a născut în 2003 și ar fi trăit în ultimii ani sub un alt nume.Adolescenta ar fi șters toate fotografiile în care i se vedea fața de pe conturile social media create sub numele diferit după ce jurnaliștii de la Proekt au contactat-o pe mama sa.Relația lui Putin cu mama fetei ar fi început în anii 1990 înainte ca acesta să devină președinte, afirmă cei de la Proekt, citând două surse anonime.Femeia ar fi lucrat ca menajeră și a locuit într-un apartament comunal înainte să se mute „în cea mai de elită locuință pe care și-ar putea-o dori un rezident al St. Petersburg” la momentul respectiv, mai afirmă jurnaliștii ruși.Relația dintre cei doi s-ar fi încheiat „undeva către sfârșitul deceniului trecut”, mai notează aceștia.Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că a mai fost întrebat despre Krivonogikh dar că nu știe nimic despre ea.„Da, am fost întrebat despre acel nume dar n-am auzit nimic niciodată și nu știu nimic”, a declarat acesta după publicarea investigației Proekt.„Este prima dată când aud de o asemenea femeie și nu vă pot spune nimic despre asta”, a adăugat Peskov.
Putin, care este divorțat din 2013, a evitat în mod repetat întrebările de a confirma sau nega relatările mai multor canale media potrivit cărora ar fi tatăl a alte două fete, endocrinologul Maria Vorontsova și Katerina Tikhonova, directoarea unui institut științific.

Recomandari