Tudor Chirilă: „Nu aş vrea să accept că acest popor se poate lăsa condus de acest tip de elite, că e vorba de media, că e vorba de politică“

0 52

Joi a avut loc lansarea volumului „Două mături stau de vorbă. Scene româneşti” de Radu Paraschivescu. La evenimentul de lansare au vorbit autorul, Lidia Bodea, Sever Voinescu şi Tudor Chirilă. Pornind de la mesajul cărţii care prezintă scena politică românească, unul care te obligă la ironie, după cum spune autorul ei, actorul şi cântăreţul Tudor Chirilă a îndemnat la indignare.

Tudor Chirilă a explicat la evenimentul de lansare al cărţii „Două mături stau de vorbă. Scene româneşti”, de Radu Paraschivescu, apărută la editura Humanitas, că citind cartea, „rişti o chestie periculoasă, să te poziţionezi doar în tabăra celor buni”.

La finalul lecturii, actorul spune că nu poţi decât să te întrebi cu cât am contribuit fiecare dintre noi la situaţia care a dus la naşterea unui astfel de volum.

„Cred că drama lui Radu Paraschivescu este una foarte mare, pentru că personajele despre care scrie la opt dimineaţa sunt aruncate în derizoriu de alte personaje care apar la nouă seara. Foarte repede va exista material pentru un al doilea volum”, a spus Tudor Chirilă.

Concluzia pentru orice om normal după lecturarea cărţii, crede actorul şi cântăreţul, „este că CNA-ul (Consiliul Naţional al Audiovizualului n.r.) dacă n-ar trebui desfiinţat, ar trebui cel puţin reorganizat. Dar problema mare e că cei care ar putea desfiinţa CNA-ul sau chiar să îl reorganizeze sunt chiar personajele cărţii, iar ei nu par să rezoneze în vreun fel sau să se uite în oglinda pusă de Radu Paraschivescu”.

„Două mături stau de vorbă. Scene româneşti” te prinde, a continuat Chirilă, într-o postură uşor schizoidă. „…râzi şi dup-aia te simţi vinovat că ai râs. Te întrebi, da, am râs, şi ce s-a întmplat?”

„Ion Iliescu pare aşa un fel de Muppets…uitându-te la el în comparaţie cu ce se întâmplă cu personaje mai recente…

Ar fi bine, a continuat Chirilă, ca această carte să ajungă la generaţia tânără pentru că lectura ei te trimite într-o zonă a disperării, dar şi a întrebării „ce mai e de făcut?”.„Umorul salvează dintr-o disperare totală”.

„Nu aş vrea să accept că acest popor se poate lăsa condus de acest tip de elite, că e vorba de media, sau că e vorba de politică. Întrebarea mea către mine, după am citit, a fost unde am greşit eu, cu ce aş putea să repar? Cât de egoist sunt că nu fac anumite lucruri pe care ar trebui poate să le fac ca să pot să schimb ceva? Ce fel de schimbare în noi şi în cei din jurul nostru şi fără dictoane din astea- be the change you wanna see in the world (fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume)… ce ar trebui într-adevăr făcut?”

Dacă cineva ne-ar privi prin această carte, ar fi îngrozitor în opinia lui Tudor Chirilă. „E incorect să spui că asta este România, dar în acelaşi timp, e corect să spui că asta e România”.

În finalul discursului său, Tudor Chirilă spune că volumul lui Paraschivescu trebuie să ne invite la indignare.

„După ştirile care lovesc dinspre Parlament spre noi, dinspre televiziuni spre noi, suntem într-o zonă…cu un picior în groapă”, a mai spus Chirilă. În cele din urmă, actorul a îndemnat la indignare. „Eu cred că indignarea e cea mai bună soluţie.”

Recomandari