Traian Băsescu nu este de acord cu relaxarea măsurilor în 15 mai. Ce dată a avansat fostul președinte pentru ieșirea din casă

Fostul președinte Traian Băsescu nu este de acord cu relaxarea măsurilor restrictive în 15 mai și crede că acestea ar trebui prelungite. Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Traian Băsescu nu este de acord cu relaxarea măsurilor în 15 mai

Într-o intervenție la Realitatea Plus, Traian Băsescu a precizat că relaxarea măsurilor impuse de pandemia de coronavirus în data de 15 mai este o greșeală și a spus că el ar menține restricțiile până la mijlocul lunii iunie.

Articole similare

”Este o mare greșeală a celor care au lansat aceasta speranță. În realitate noi vom fi în plina pandemie, care, după părerea mea, nici măcar nu va fi pe acel platou de stabilizare”, a declarat fostul președinte.

”Va trebui să menținem, dacă nu cumva să consolidăm măsurile actuale dacă vrem să nu extindem epidemia. Eu aș fi mers spre mijlocul lunii iunie. 15 mai nu este justificat sub nicio formă. Cred că este o greșeală”, a afirmat Băsescu.

”Ideea cu hai, să deschidem hotelurile de la 15 mai este o copilărie”

Politicianul este de părere că populației i s-a aruncat o speranță prematur și lucrurile trebuie corectate. Băsescu a remarcat de fapt că președintele Klaus Iohannis a început să nuanțeze discursul despre relaxare.

”Probabil că se vor deschide unele parcuri, cu condiția să se ridice băncile din parc, pentru plimbare și mici alergări, dar nu pentru stat unul lângă altul, dar altceva nu. Ideea cu hai, să deschidem hotelurile de la 15 mai este o copilărie”, consideră el.

Traian Băsescu s-a referit și la scandalul de 1 Mai dintr-un cartier din Blaj, unde zeci de persoane s-au încăierat în stradă și a fost nevoie de intervenția a 30 de polițiști și jandarmi pentru aplanarea conflictului.

”Grupările de romi trebuie să înțeleagă că nu pot fi tolerați cu modul lor de viață. Ori se înscriu în civilizația poporului român, ori o să se ciocnească mereu de poliție și jandarmerie”, a menționat fostul președinte.

Traian Băsescu susține în continuare ideile medicului Adrian Streinu-Cercel de a carantina bătrânii, în condițiile în care România nu a testat destul și nu știm de fapt cu ce ne confruntăm.

ADVERTISEMENT ADVERTISEMENT

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More