Traian Băsescu, mesaj surprinzător: „România și-ar fi permis încă un an cu Dăncilă. Ce era de stricat s-a stricat”

Partidul Național Liberal a greșit în momentul în care și-a asumat guvernarea țării după demiterea Cabinetului Dăncilă prin moțiune de cenzură. Cel puțin aceasta este părerea fostului președinte Traian Băsescu, care avertizează că strategia s-ar putea întoarce foarte curând împotriva liberalilor, mai ales în contextul alegerilor anticipate, variantă pe care premierul Ludovic Orban o susține cu fermitate, judecând după ultimele sale ieșiri publice.

Traian Băsescu susține că Viorica Dăncilă trebuia să rămână încă un an la guvernare

Chiar dacă pare surprinzător, fostul șef al statului este de părere că Viorica Dăncilă nu ar fi trebuit înlăturată de la Palatul Victoria, în condițiile în care PSD se bucură în continuare de majoritate în Parlament. Totodată, dacă ar fi fost lăsată să-și ducă la bun sfârșit mandatul, fostul premier i-ar fi pulverizat complet pe social-democrați, odată cu asumarea măsurilor anunțate cu surle și trâmbițe, cele mai importante fiind mărirea pensiilor cu 40% și dublarea alocațiilor copiilor.

Da, şi-ar fi permis. Pentru că ce era de stricat s-a stricat. Nu mai avea ce să strice doamna Dăncilă mai departe. Ce să mai facă? Ce cheltuieli să mai angajeze? Păi l-au aruncat (n.r. bugetul pe 2020). Înainte să plece. Prin mărirea cu 40% a pensiilor, bugetul este aruncat în aer.

Ar fi trebuit ei să facă dublarea alocaţiei pentru copii, ar fi trebuit ei să facă o creştere cu 40% a pensiilor. Şi am îndoieli că ar fi făcut-o. De asta s-ar putea să le şi convenit căderea Guvernului Dăncilă. Oricum le-a convenit pentru că şi ei au înţeles că menţinând Guvernul Dăncilă se erodează accelerat.

Ori lor le-a convenit căderea doamnei Dăncilă şi aş spune că le convine chiar şi faptul că PNL-ul a preluat guvernarea. Este exact tactica de la alegerile trecute. A stat guvernul Cioloş, ei şi-au reconstruit toate structurile şi au găsit alegerile cu 44%”, a declarat Traian Băsescu la Adevărul Live.

„PNL poate pierde alegerile, PSD nu le poate câștiga”

Totodată, europarlamentarul PMP a vorbit despre alegerile parlamentare anticipate, scenariu care pare din ce în ce mai posibil, având în vedere că se bucură de susținerea premierului Ludovic Orban, dar și de cea a președintelui Klaus Iohannis. Potrivit lui Băsescu, există, însă riscul la liberalii să piardă scrutinul înainte de termen, chiar dacă în momentul de față sondajele îi situează în postura de favoriți.

PNL-ul poate pierde alegerile. PSD-ul nu le poate câştiga. Dacă PNL mai face greşeli de genul asumării răspunderii poate pierde alegerile în favoarea PSD-ului. Eu aş face un apel sincer la ei să deschidă ochii la fiecare pas pe care îl fac. Pot lua şi nişte măsuri decisive şi în această situaţie.

Iohannis ar fi sacrificat orice pentru alegeri anticipate. În primul rând pentru că este un tip excesiv de orgolios. I se pare că totul trebuie subordonat zicerii sale. După mine greşeşte. Dar omul până nu vede nu crede.

Va trebui să vadă ce înseamnă să forţeze în continuare anticipatele. Ar fi o soluţie, poate bună pentru ţară, PNL-ul să zică prin Iohannis, nu Orban că nu-l ia nimeni în seamă, să zică „haideţi să încercăm construcţia unui guvern multicolor. Nu neapărat de uniune naţională.

Până la alegerile la termen. Pentru că vine acel fatidic 1 septembrie când nu ştiu cine îşi va asuma aplicarea legii pensiilor. Ea înseamnă o intrare într-o dificultate teribilă. România are în momentul de faţă toate dezechilibrurile posibile”, a mai spus Traian Băsescu pentru sursa citată.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More