Tradiții și obiceiuri de lăsatul secului. 5 lucruri pe care să nu le faci azi

Astăzi are loc lăsatul secului înainte de Postul Crăciunului și există câteva tradiții și obiceiuri de care românii țin cont. Începând de mâine vom intra în al doilea cel mai important post de peste an, cel dinaintea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. Postul se va încheia pe 24 decembrie, când este Ajunul Crăciunului, iar până atunci sunt interzise alimentele de origine animală și sunt permise doar cele vegetale.

Lăsatul Secului: Ce e interzis să faci azi

Astăzi este ultima zi în care se mai poate mânca dulciuri. La cina din seara zilei de 14 noiembrie, când este sărbătorit Sfântul Filip, familiile se strâng la masă, spun o rugăciune și aprind lumânări pe care le pun în mijlocul mesei, printre bucate. Ziua este dedicată și celor adormiți, motiv pentru care în multe comunități din țară, mai ales la sate, tinerii și bătrânii îi pomenesc pe cei trecuți la odihna veșnică și dau de pomană colivă.

După cum spuneam mai sus, astăzi sunt interzise o serie de lucruri. În primul rând, nu este bine să muncești în timpul slujbei care are loc la biserică. Este foarte important să nu muncești, căci se spune că persoanele care nu respectă cu sfințenie acest îndemn vor tremura de frig tot anul și se vor lovi de multe necazuri. Al doilea lucru important de știut: nu uita să arunci resturile de la cină peste ogorul casei tale dimineața, la răsăritul soarelui. Se spune că acest obicei aduce belșug în viețile noastre și bunăstare sufletească.

Ține oalele cu gura în sus

Al treilea lucru de care ar fi bine să ții cont: nu așeza oalele cu gura în jos, ci în sus. Se spune că prin această metodă simplă vei alunga toate bolile și spiritele rele din locuință. Nu e bine să te cerți cu cei din jur, căci dacă te cerți azi, de mare necazuri și scandaluri vei avea tot anul! Al cincilea lucru, nu uita să spui o rugăciune pentru iertarea celor adormiți, dar și a celor vii.

Te-ar mai putea interesa și:

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More