In timp ce in tara se MOARE de foame la Parlament se mananca la preturi studentesti.

Mai bun ca la mama acasă. Un dicton care se potrivește ca o mănușă serviciilor culinare pe care parlamentul le oferă atât pentru aleşi, cât şi pentru personalul care-i deserveşte. În pofida crizei financiare care bântuie şi România, totul aici este oferit la prețuri care bat până şi standardele studenţeşti. Comparativ, în Capitală, bucatele existente în meniurile Parlamentului ușurează de două până la patru ori mai mult buzunarul gurmanzilor.
Meniu pe alese pentru aleşi
Dieta vegetariană, încurajată
Pentru cei care preferă ceva uşor, o porţie de file de şalău cu cartofi natur şi lămâie se poate consuma la ridicolul preţ de 6,45 ron. Supele şi ciorbele sunt la mare căutare printre angajaţii Parlamentului. Explicabil în condiţiile în care preţurile la nenumăratele sortimente variază între 1,25 lei, cazul unei supe simple de pui cu tăiţei, până la aproape 4 lei pentru o ciorbă de perişoare.
Grăbiţii pot opta pentru o mămaliguţă cu brânză şi smântână, 4,07 lei, o porţie de cartofi prăjiţi de 200 de grame la doar 1,58 lei, sau natur la doar un leu nou.
10 dolari meniul pentru parlamentarii pretenţioşi
Desertul se poate dovedi greu de dat jos după program. Nu şi preţul care îmbie la savurarea sa. Banalul ecler poate savurat cu 0.91 ron, o amandină sau un tiramisu cu 1,3 lei, cea mai ?scumpă? dovedindu-se prăjitura delice.
Preţurile practicate când vine însă vorba de licori lasă să se vadă că băuturile alcoolice nu prea îmbie la consumul lor. Suta de vodcă Smirnoff deschide baierele pungii pentru 11,43 lei, wihisky-ul între 13 şi 15 lei, în timp ce doamnele pot opta pentru un gin ? 11,54 ron, Martini- 6,61 lei sau Campari – 14,83 lei. Pasionaţii de vinuri pot servi o sticlă la preţ de supermarket – 20 de ron.
PREŢURI SPECIALE PENTRU PARLAMENTARI
Şniţel Gordon Bleau – 5,68 lei
Escalop-ul cu ciuperci – 7,56 lei
Antricot de vită cu sos de vin – 5,61 lei
Mămaliguţă cu brânză şi smântână – 4,07 lei
Supă de pui cu tăiţei – 1,25 lei
Ciorbă de perişoare – 4 lei
Cartofi prăjiţi (200 g.) – 1,58 lei
Cartofi natur (200 g.) – 1 leu
Salată de varză albă – 1,14 lei
Salată orientală – 2,7 lei
Salată dobrogeană – 3,4 lei
Salată de vară – 2,6 lei
Ecler – 0,91 lei
Amandină – 1,3 lei
Tiramisu – 1,3 lei
Marius Vulpe, Antena3.ro