Afirmații mizerabile ale lui Călin Popescu Tăriceanu, duminică seara, la România TV. Preşedintele ALDE și al Senatului spune că are o părere „execrabilă” despre calităţile profesionale ale Laurei Codruţa Kovesi şi crede că aceasta ar face o treabă bună în Rusia, ca mâna dreaptă a lui Vladimir Putin.

Ca să-și susțină teoriile bolnave, Tăriceanu recurge la arma favorită a ticăloșilor: minciuna. El spune că, în drumul ei spre funcția de procuror-șef al Uniunii Europene, Kovesi nu a fost supusă unui interviu care să-i evalueze calităţile profesionale, ci a fost doar un vot politic.

În realitate, selecția celor trei candidați care au ajuns la votul politic (în Consiliul UE și în Parlamentul European) a făcut-o o comisie de specialitate, formată din 12 juriști de mare clasă.

Citeste si:

O altă minciună a lui Tăriceanu: faptul că pune victoria lui Kovesi doar pe seama PPE. Or, doar cu voturile PPE n-ar fi câștigat niciodată. Fosta șefă a DNA a primit voturi și de la conservatori (grupul Monicăi Macovei), și de la ecologiști, ba chiar și de la ALDE european – grupul din care face parte și partidul lui Tăriceanu!

Delirul lui Tăriceanu

„Doamna Kovesi nu a fost supusă unui interviu care să-i evalueze calităţile profesionale. Acolo, în special în Comisia LIBE, dar şi în cealaltă comisie, de control bugetar, s-a dat un vot politic”.

„E foarte interesant că noi primim sfaturi de la partenerii noştri să nu amestecăm politicul în justiţie. Votul de la Bruxelles a fost un vot politic. S-a mobilizat Grupul PPE, care e cel mai mare grup din Parlamentul European, să-i dea un vot favorabil lui Kovesi”.

Citește și:

„Pentru mine are valabilitate cât poate să fie votul politic. Deci, votul politic nu se dă pe considerente profesionale, că nu i-a pus nimeni întrebări legate de cunoştinţele de drept, de drept constituţional, de drept european, de funcţionare a instituţiilor”.

„Eu nu am o problemă foarte mare cu doamna Kovesi dacă ajunge procuror general european, că acolo nu o să poată să facă tumbele pe care le-a făcut pe aici, nu o să poată să dea dispoziţii procurilor să-l înhaţe pe ăla, că aia sunt oameni cu experienţă şi cu scaun la cap. Nu ştiu dacă va ajunge şi nici nu mă interesează, să facă ce vrea, dacă atâta cred ăştia de la Parlamentul European, ăsta e orizontul lor…”

„România nu o să stea pe loc sau o să avanseze mai mult sau mai puţin din cauza doamnei Kovesi – asta e pentru manifestaţiile de stradă, e subiect foarte bun”.

„După ceea ce a făcut în România ca procuror, eu am o părere absolut execrabilă despre calităţile ei profesionale, în primul şi în primul rând, şi despre modul în care înţelege relaţia între instituţii şi cetăţean. Ca să fiu clar, modul defectuos în care înţelege relaţia între instituţii şi cetăţean. Este bună de procuror de Putin, de mâna dreaptă a lui Putin, e foarte bună, acolo ar face treabă excelentă!”

Citește și: