Tăriceanu amendat de CNCD pentru că a folosit cuvântul Führer la adresa președintelui

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) l-a amendat pe președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, pentru o declarație care-l viza pe președintele Iohannis în care a folosit termenul de Führer.

ADVERTISEMENT ADVERTISEMENT

Tăriceanu a fost sancționat pentru încălcarea dreptului la demnitate

Liderului ALDE i s-a administrat o amendă de 2.000 de lei pentru discriminare și încălcarea dreptului la demnitate al președintelui Iohannis, informează Agerpres.

Afirmațiile pentru care a fost sancționat Călin Popescu-Tăriceanu au fost făcute într-o postare pe Facebook din 16 aprilie.

ADVERTISEMENT ADVERTISEMENT

CNCD a reținut mai multe fraze care pot fi considerate discriminatorii în postarea lui Tăriceanu.

”Pe domnul Iohannis l-au lăsat nervii. Cred că izolarea nu-i prieşte nici domniei sale, cum nu ne prieşte nici nouă. Doar aşa îmi explic atacul furibund la toţi cei care nu sunt de acord cu instrucţiunile de la Cotroceni. Astăzi a revenit la împărţirea politicienilor. Între buni şi răi. (…) Cum sunt absolut convins că mă număr printre politicienii răi, îi dau câteva sfaturi: Să o lase mai uşor cu ameninţările că nu e Führer ci, încă, Preşedintele României. (…) Iar dacă tot a adus vorba despre inconştienţă, domnul Iohannis este chiar ultima persoană din România care poate deschide acest subiect. Pentru că ne aducem aminte de cum ne spunea acum vreo lună şi jumătate că coronavirusul este doar o durere în gât şi puţină febră şi îl punea pe Cîţu să fugă din fata Parlamentului”, sunt frazele considerate discriminatorii de către CNCD.

ADVERTISEMENT

Hotărârea CNCD a fost adoptată cu şapte voturi favorabile și unul împotrivă.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More