Statul îți dă 12.500 de lei gratis dacă te angajezi. Există o singură condiție

0 19

Comisia de muncă din Senat a dat raport favorabil la OUG 60/2016 care prevede noi măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă, printre care o primă instalare de 12.500 dacă angajații decid să își schimbe domiciliul la o distanță mai mare de 50 de kilometri.

Între măsurile concrete incluse în noul pachet se găsesc măsuri active destinate ocupării ce încurajează mobilitatea lucrătorilor prin acordarea unor prime (de activare, de încadrare sau de instalare) sau decontarea navetei. Spre exemplu, șomerii care decid să își schimbe domiciliul la o distanță mai mare de 50 kilometri, pentru a deveni angajați, vor beneficia de o primă de instalare de 12.500 de lei. Finanțarea acestor măsuri active se va face, pentru prima dată, din fonduri externe nerambursabile și din fondurile publice naționale aprobate în bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Totodată, Ordonanța de Urgență care completează și modifică Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă majorează și cuantumul subvențiilor acordate angajatorilor.
Principalele propuneri de modificare și completare se referă la:

Introducerea, în cadrul serviciilor de informare și consiliere profesională, a procedurii de profilare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă și încadrarea lor în diverse categorii (niveluri) de ocupabilitate pe piaţa muncii: ușor ocupabil, mediu ocupabil, greu ocupabil și foarte greu ocupabil;
Potrivit legislației actuale, informarea şi consilierea profesională se realizează de centre specializate, organizate în cadrul agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, precum şi de alte centre şi furnizori de servicii din sectorul public sau privat, acreditaţi, care încheie cu agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă contracte, în condiţiile legii. Din analiza datelor statistice prezentate în Raportul privind implementarea Programului național de ocupare a forţei de muncă pe anul 2015, se constată că prin acordarea serviciilor de informare şi consiliere profesională, în cursul anului trecut, au fost încadrate în muncă 61.479 de persoane, potrivit www.romaniatv.net.

Prima de instalare se acordă în cuantum diferențiat:
a) 12.500 lei pentru persoanele înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul;
b) 15.500 lei pentru persoanele care sunt însoțite de membrii familiei care își schimbă domiciliul;
c) în cazul în care ambii soți îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare, unul va primi 12.500 lei, iar celălalt va primi o primă de instalare în cuantum de 3.500 lei;
d) în situația în care persoanelor care îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare li se asigură de către angajator sau autoritățile publice locale sau centrale, locuință de serviciu sau suportarea cheltuielilor aferente din fonduri ale angajatorului sau fonduri publice, acestea beneficiază, fiecare, doar de o primă de instalare în cuantum de:
3.500 lei pentru situațiile prevăzute la punctele a) și c);
6.500 lei pentru situația prevăzută la punctul b).

Prima de instalare se acordă în două tranșe: o tranșă egală cu 50% din cuantumul stabilit, la data instalării și o tranșă egală cu 50% din cuantumul stabilit, după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare;
prima de instalare stabilită în cuantumul prevăzut la punctul d) se acordă într-o singură tranșă.
prima de instalare se acordă și persoanelor de cetățenie română care și-au exercitat dreptul la libera circulației a lucrătorilor în spațiul UE și SEE pe o perioadă de cel puțin 36 luni, în cuantumurile și cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
definirea grupului țintă eligibil pentru primele de mobilitate (prima de încadrare și prima de instalare), astfel încât de aceste măsuri să poată beneficia toate persoanele șomere înregistrate la agențiile pentru ocuparea forței de muncă care au domiciliul /reședința sau își stabilesc noul domiciliu/reședința în zonele prevăzute în Planul Național de Mobilitate care se aprobă și se actualizează prin hotărâre de Guvern, la propunerea MMFPSPV.

În prezent, potrivit Legii 76/2002, angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat:

a) o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii – 500 lei

b) o sumă egală cu de 1,2 ori valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal – 600 lei

c) o sumă egală cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii de învăţământ superior –750 lei

Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni – 500 lei.

De aceleași facilităţi, cu excepţia scutirii de la plata contribuţiei la bugetul asigurărilor pentru şomaj, datorată de angajator pentru persoanele respective, beneficiază şi angajatorii care, în raport cu numărul de angajaţi, şi-au îndeplinit obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncă persoane cu handicap, precum şi angajatorii care nu au această obligaţie legală, dacă încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap şi le menţin raporturile de muncă sau de serviciu cel puţin 2 ani – 500 lei.

Recomandari