Staţiunea care a fost denumită Perla României din Munţii Apuseni

0 30

– Situată geografic la graniţa Aradului cu Bihorul şi Hunedoara, aşezată la poalele unor munţi cu nume misterios, Codru Moma, Moneasa îşi da­to­rează celebritatea apelor sale termale, descoperite în urmă cu mii de ani, de romani. Forţa tămăduitoare a locului a fost însă mai tare ca tim­pul. Chiar dacă gloria lui s-a mai stins în ultima vreme, „minunile” de să­nă­­tate care se întâmplă şi azi la Moneasa fac din staţiunea arădeană o „perlă a Transilvaniei”. Nădăjduim ca paginile care urmează, realizate în vara aceasta, la faţa locului, să fie un argument şi-un îndemn pentru citi­to­rii revistei noastre, care nu şi-au aflat încă leac pentru suferinţele lor –

Situată la o altitudine de 280 de metri, încon­jurată de nesfârşite păduri de foioase şi co­nifere, staţiunea Moneasa beneficiază de un „bioclimat de cruţare”, cum i se spune în termeni medicali, adică are un aer tare şi ionizat, pe care me­dicii balneologi îl recomandă ca leac excelent pentru nevroze şi insomnii. Izvoa­rele cu ape minerale mezo­termale, calcice, oligominerale, bicarbonatate, mag­ne­ziene şi sodice sunt o altă bogăţie naturală a zonei, acestea fiind utilizate pentru băi şi alte proceduri terapeutice în centrele de recuperare. Cei care vin în staţiune doar pentru odihnă pot face băi cu ape mezo­termale la ştrandul din Moneasa, foarte frumos amenajat, situat chiar la poalele pădurii.

„Anchetă”, la margine de pădure

Aleea către Hotelul „Parc”

Staţiunea e micuţă. O străbaţi în câ­teva minute, la pas. Însă e cochetă ca un sat el­veţian: gazonul e tuns la linie, iar ferestrele caselor sunt pline de jardiniere cu flori curgătoare. Peluzele din jurul hotelurilor arată ca-n zi de sărbătoare şi totul strălu­ceşte de curăţenie. Foarte rar trece câte o maşină pe drum; e o linişte deplină, poţi să auzi trilurile păsărilor ascunse-n desişul pădurii, chiar şi susu­rul râului de-o şchioa­pă, de pe partea cealaltă a drumului. Sunt mirat să văd cât de mulţi oameni au venit aici în căutarea sănătăţii. Majoritatea au probleme neu­ro­motorii; pe aleile din jurul centrului de tratament se plimbă oameni în cărucioare cu rotile ori în cârje, ajutaţi de apropiaţi. Alţii, cu probleme mai puţin grave, coboară obosiţi, dar vizibil bine dispuşi potecile traseelor de drumeţie ce pornesc din centrul staţiunii spre diverse platouri muntoase. Mă opresc în parcul din faţa bazei de tratament a Hotelului „Parc” şi, înainte să solicit opinia medicilor specia­lişti, iau câteva declaraţii de la bolnavii care stau la discuţii pe bănci.

Primul cu care vorbesc este Matei Constantin, în vârstă de 54 de ani, din Arad. „Domnule, eu sunt plin de beteşuguri. Acum cinci ani, am avut o operaţie grea, de hernie de disc. În urmă cu vreun an, am fost operat la şoldul stâng – mi s-a pus o proteză neci­mentată. Acum trei luni, iar am ajuns la cuţit – mi s-a făcut o artroscopie la genunchi. Am venit aici pentru recuperare locomotorie, ca să-mi recâştig mobilitatea pierdută şi pentru ameliorarea durerilor. Am auzit numai lucruri bune despre Moneasa de la alţi bolnavi din spital, şi n-am stat mult pe gânduri, pentru că aveam dureri insuportabile. Sunt de nouă zile în sta­ţiune şi vă spun sincer că rezultatele sunt exce­lente. Durerile n-au dispărut definitiv, dar au scăzut la jumătate ca intensitate şi durată. Mâine mă externez, dar urmează să revin la tratament peste câteva luni, deoarece unele proceduri nu se fac decât la o anumită perioadă de timp. Am toată stima pentru cadrele me­di­cale din centrul de recuperare, care şi-au dat silinţa să-mi facă toate tratamentele care m-ar putea ajuta să redevin un om sănătos, să fiu din nou pe picioarele mele. Am făcut zilnic terapie laser, ultra­sunete, cu­renţi cu unde scurte, curenţi interferen­ţiali, masaj şi kinetoterapie. Aşa ceva nu prea vezi în alte staţiuni din ţară… ţi se fac una, două proceduri şi gata! Fiecare procedură e suprave­gheată de asistente specializate, evoluţia fiecărui bolnav este urmărită cu atenţie de medici, iar dacă este cazul, se schim­bă procedurile sau se prelun­gesc şedinţele. În plus, personalul medical e ama­bil, dedicat şi atent, nu nepăsător în faţa suferinţei, ca prin alte părţi. Pentru mine, Moneasa este un loc binecuvântat de Dumne­zeu, iar despre oamenii care lucrează aici am numai cuvinte de laudă! În privinţa terapiei, cel puţin, lucru­rile sunt foarte bine puse la punct! Nu mă pot plânge nici de con­diţiile de cazare, de calitatea hranei sau de igienă, deşi întotdeauna e loc şi de mai bine, ca peste tot în România.”
Doamna Maria e imobilizată în cărucior. Soţul ei, d-l Mihai, tocmai a scos-o la plimbare în aer curat. Îi zâmbeşte mereu, se mai apleacă spre ea din când în când, să audă ce-i zice şi împinge încetişor căru­cio­rul pe aleea principală. „Soţia mea nu vorbeşte prea clar, a rămas cu sechele după un accident vascular cere­bral. Venim din 2015 la Moneasa, facem câte două cure de recuperare pe an. Când s-a externat din spital, după accident, era într-o stare foarte gravă: nu putea să-şi mişte decât degetele de la mâ­na stângă şi nu vorbea deloc. A­cum e mult mai bine, slavă Dom­nului că şi-a mai revenit. Îşi folo­seşte o mână, poa­te să bea apă şi să mănânce singură. Încă n-are putere să meargă, dar reu­şeşte să stea în picioare şi să facă doi, trei paşi dacă o susţin. O înţeleg mai greu, pentru că a rămas cu o pa­reză facială ca­re-i limitează vor­bi­rea, dar impor­tant e că trăieşte. Medicii nu ştiu dacă are şanse de recuperare totală, dar eu consider că tot ce a câştigat până acum prin terapie e un mare pas înainte! Noi sun­tem optimişti şi vom continua tratamentul, pentru că rezultatele sunt încurajatoare. Nu ne pierdem spe­ranţa!”

Dr. DAN MURARIU
„Facem eforturi supraomeneşti să-i mulţumim pe numeroşii bolnavi aflaţi la tratament”

Dr. DAN MURARIU

În Secţia de Recuperare a Hotelului „Parc” se lucrează intens. Holul spaţios e înţesat de oameni care-şi aş­teap­tă rândul la tratament. O asis­tentă amabilă mă conduce prin stabiliment şi îmi prezintă întregul „flux tehnologic” prin care trec bolnavii, în căutarea sănătăţii: băi galvanice, aparate pentru magnetodia­flux sau electrostimulare, lasere, săli de kinetoterapie… Dotări impre­sionante! Vreau să vorbesc cu medicul Cen­trului. Aflu că şi-a terminat programul, dar îl găsesc la Spi­talul de Recuperare Neuro­psiho­motorie de la Dezna, o localitate aflată în apropiere.
Dezna, strada Speranţei nr. 5. Vechiul spital, construit pe panta unui deal împă­durit, e proaspăt renovat, iar peisajul din jur e idilic. La fel ca în staţiunea Moneasa, şi aici sunt zeci de bolnavi în cârje sau în cărucioare cu rotile. D-l dr. Dan Murariu, medic primar în balneofizioterapie şi recu­perare medicală, e un om jovial, dar tare ocu­pat. Biroul său e plin cu teancuri de do­sare – analize medicale, radiografii, RMN-uri, foi de observaţie, planuri de tratament. Îl aştept câteva mi­nute, până când stabileşte, împreună cu asistenta-şefă, ce proceduri urmează să le aplice bolna­vilor internaţi. Se vede că-i cunoaşte pe fiecare în parte şi ştie foarte bine ce are de făcut. După două, trei recomandări, ne retragem împreună în curte, la umbra unui fag uriaş.

– Domnule doctor, vă mărturisesc cu sinceritate că nu mă aşteptam ca în aceste locuri aşa de retrase să întâlnesc o asemenea „industrie” a sănătăţii! Câţi bolnavi aveţi sub observaţie?

– Peste o sută, nici eu nu mai ştiu… (râde) N-avem ce face, e multă lume în suferinţă şi tre­buie să ne ocupăm de ea, doar asta ne e meseria! La spitalul din Dezna avem o capa­citate de 75 de locuri, iar la Spi­talul „Sfântul Gheor­ghe” din Moneasa, care func­ţio­­nează mo­men­tan în in­cinta Hotelului „Parc” (unde s-au închi­riat două etaje pentru cazare şi parterul, pentru baza de trata­ment), pu­­tem primi încă 50 de bolnavi, însă numai în regim de copla­tă (500 de lei pentru 10 zile de trata­ment, cazare şi masă), astfel încât să ne putem acoperi costu­rile. În curând se va con­strui un spital privat în Moneasa – deja s-a cumpărat terenul şi urmează ca în maximum 2-3 ani să fie gata, pentru că avem multe cereri şi suntem foarte aglomeraţi.

– Ce afecţiuni trataţi în baza de la Moneasa şi-n spitalul din Dezna?

– Practic, noi ne adresăm oricărei afecţiuni care se pretează la recuperare: sechele post-traumatice sau postoperatorii, sechele paretice ale membrelor după accidente vasculare cerebrale, afecţiuni ale sistemului nervos periferic şi central (scleroză în plăci, nevralgii, nevrite, neuropatii, mielopatii, tulburări de circulaţie periferică), boli inflamatorii (artroze, artrite, periar­trite, spondiloze, discopatii, reumatism degenerativ şi altele). După cum vedeţi, tratăm o întreagă gamă de boli care se manifestă, de obicei, prin deficit motoriu sau articular, iar re­cu­perarea urmăreşte recâştigarea func­ţiilor motorii al­tera­te.

Sec­ţia de recuperare, găzduită de Hotelul „Parc”

– Staţiunea Mo­nea­sa e celebră pen­tru factorii săi curativi. Care sunt cei mai utili în tra­tamentul bolna­vi­lor?

– Poate vi se pa­re absurd, dar oa­me­nii care vin la tra­ta­ment în Mo­nea­sa nu prea folo­sesc facto­rii cura­tivi naturali ai staţiunii. Pentru recu­perarea pacienţilor cu boli neuromotorii (care reprezintă peste 98% din totalul ce­lor care ajung în sta­ţiune), trata­mentul de bază e fizio­tera­pia. Desigur, biocli­matul de cruţare, cu efecte sedative şi cal­mante asupra sis­te­mu­lui nervos, e bene­fic pentru bol­navi, le creează o stare de bine şi are efect antistres. Tra­­tamentul balnear la Moneasa are efecte pozitive demon­stra­te şi în multe alte afec­ţiuni: nevroze asteni­ce, afecţiuni ginecolo­gice croni­ce, boli me­tabolice şi de nutriţie, dar puţini pacienţi vin aici cu astfel de diag­nostice. Cura helio­terapeutică ajută la recuperarea bolna­vilor după boli infecţioase sau stări de surmenaj, deci, Moneasa poa­te fi considerată o desti­na­ţie de vacan­ţă şi pentru oa­menii sănătoşi care au o muncă intelectuală epui­zantă ori pen­tru cei din com­pa­niile multinaţiona­le, care lucrează în­tr-un mediu stre­sant.

– Nu aţi spus nimic despre cali­tăţile apelor mezo­termale din Mo­nea­­sa – unul din­tre factorii naturali cei mai lăudaţi ai sta­ţiunii.

– Din păcate, există un singur iz­vor cu apă mezo­ter­mală oligominerală, la temperatura de 32°C, care alimen­tează atât bazele de tratament, cât şi ştrandul oraşului. Noi o utilizăm nu­mai în băile la vană, pentru efectul anti­inflamator şi seda­tiv, de aceea nu pu­nem foarte mare ac­cent pe acest factor terapeutic na­tu­ral.

Marele merit este al personalului medical

Ştrandul cu apă mezotermală

– Am vorbit cu câţiva bolnavi în Moneasa şi erau foarte mulţumiţi de efectele tratamentelor. Ce proce­duri utilizaţi, pentru a obţine aseme­nea rezultate?

– În baza de tratament folosim mai multe tipuri de lasere terapeutice, avem săli de sport cu apa­­rate spe­ciale pentru kinetoterapie şi gimnas­tică medicală, unde ki­ne­toterapeuţii concep pro­grame de exerciţii per­sonalizate pentru fiecare bolnav în parte, dispu­nem de instalaţii pentru băi cu apă mezo­termală în vană, de aparatură pen­tru ultrasunete, elec­trote­rapie, hidroterapie şi termoterapie, de săli pen­tru masaj medical – cam tot ce ne trebuie ca să ob­ţinem rezul­tatele pe care ni le dorim! În baza de recuperare lucrează nu­mai personal calificat: me­dici, kineto­terapeuţi şi asistente medi­cale care uneori fac eforturi supraomeneşti să-i mulţu­mească pe numeroşii bol­navi programaţi la trata­ment.

– După câte cure de recuperare apar primele rezultate la pacienţii cu afecţiuni neuromotorii?

– Depinde în primul rând de boală. O leziune neuromotorie nu se vindecă niciodată în totalitate! Prin tratament se poate obţine însă o recuperare de până la 90%, chiar şi mai mult. Desigur, mai depinde şi de gradul de afec­tare a struc­turii mus­culare la peri­ferie, de rezervele biolo­gice ale bolnavului, de bolile co­nexe… Sunt mulţi factori de luat în calcul pen­tru stabi­lirea u­nui pronostic medi­cal. În plus, nu con­tea­ză atât de mult gravitatea unei boli, ci resursele inter­ne ale bolnavului. Re­zultate excelente avem la oame­nii ti­neri cu accidente vas­cu­lare cerebrale – răspunsul este total, iar pacienţii se recuperează foarte bine şi în timp scurt. Am avut pa­cienţi cu trauma­tisme verte­bro-me­du­lare după acci­den­te (cu secţio­na­rea parţială a mă­duvei spinale), care s-au recuperat neaş­teptat de bine. Din păcate, la trauma­tis­mele vertebro-me­dulare cu secţiune totală, rezultatele sunt mai puţin spec­taculoase. Obţinem îmbunătăţiri în trofi­citatea unor ţesuturi, dar prea pu­ţină per­formanţă kinetică. Foarte bine s-au re­cuperat şi unii pa­cienţi cu scleroză mul­­ti­plă, la care pro­cesul degenerativ era în stadiu avan­sat, sau pacienţi cu mielo­pa­tii care aveau pareze sau parapa­reze. De­sigur, oame­nii ăş­tia n-o să joace fotbal nicio­dată, dar sunt pe picioarele lor, chiar dacă au orteze sau se ajută la mers cu cadrul. Am avut şi un caz in­cre­dibil: acum câţiva ani, am internat un bolnav care fusese imobili­zat la pat multă vre­me – l-au adus ru­dele pe targă. După trei serii de recupe­rare, l-am pus pe picioare! M-am în­tâlnit cu el în Arad, mergea omul să-şi facă pia­ţa! Dar asta nu în­seamnă că sun­tem noi grozavi, ci doar că ne dăm interesul şi facem tratamente corecte. Avem re­zul­tate bu­ne atât la Dez­na, cât şi la Mo­neasa. Iar cel mai mare me­rit este al perso­nalului medi­cal, care e foarte serios şi conştiin­cios.

– Cât de im­portantă e frecvenţa tratamentului pentru bolnavii care se recuperează mai greu?

Loc de recreere

– Tratamentul de întreţinere este foarte important, deoarece unele leziuni neurologice sunt extinse, deci mai greu de recuperat, pentru că afectează mai multe segmente ale corpului. Bolnavilor inerţi, fără nicio ac­tivitate kinetică, care de obicei au atrofie muscu­lară, dureri şi alte probleme cauzate de imobilizarea prelungită, le recomandăm două cure de recuperare anual, pentru a-şi păstra îmbunătăţirile obţinute. În caz contrar, pot să apară blocaje articulare, retracţii ale tendoanelor, hipotrofie musculară, edeme etc. şi îşi pierd multe dintre abilităţile dobândite prin trata­ment. La ceilalţi bolnavi, frecvenţa curelor de în­tre­ţinere se stabileşte în funcţie de gradul de recu­perare obţinut, dar şi de programările pe care le avem la tra­ta­ment. Nu ştiu dacă e cazul s-o spun cu mândrie, dar avem deja programări până în luna ianuarie 2017, iar lista de aşteptare e destul de lungă! Din fericire, unii pacienţi nu aşteaptă să-i chemăm noi la tratament; vin singuri, pe banii lor – în regim privat, dacă nu mai pot obţine trimitere de la medicul specialist – pen­tru că se simt foarte bine după recu­perare.

***

E o seară frumoasă şi caldă, iar soarele şi-a în­ceput coborârea spre asfinţit. Mă întorc să înnoptez în Moneasa. Caut din mers un loc plăcut de odihnă, şi privirea mi-e atrasă de un hotel îmbrăcat în flori roşii, de pe malul Lacului Liniştit. Primesc o cameră cu­ra­tă, la etajul unu. Din balconul cu vedere spre lac, văd peştii care înoată prin apa verzuie. Deasupra – pă­du­rea ce urcă spre culmi. E tare frumos peisajul! Cobor, vreau să profit de lumină pentru un ultim tur al sta­ţiunii. Pe alei întâlnesc alţi bolnavi ieşiţi la plim­bare, care se mişcă, fiecare după putere şi beteşug, dar fiecare din ei, cu o uriaşă speranţă de vindecare, oglindită în zâmbetul de pe obraz.

Cărări pentru drumeţii

Tabăra de sculptură din parc

Dau peste un drumeag ce urcă abrupt spre pădure. La răscruce, două indicatoare pentru iubitorii de dru­meţii. Spre stânga, la numai 1,5 km, e Peştera Lilie­cilor! Se fac trei sferturi de oră până acolo. Pe acelaşi drum, dar urmând alt traseu, de 10,6 km, ajungi la Platoul Tinoasa, de unde te întorci prin Valea Megheş – o plimbare de trei ore şi jumătate. Pentru iubitorii de natură mai antrenaţi, există un traseu mai incitant: 11,1 km spre Culmea Zelea Neagră, cu întoarcere prin Valea Lungă… Fac o poză cu telefonul, poate-mi vor fi de folos informaţiile. O doamnă, localnică pro­babil, mă observă şi-mi atrage atenţia: „Nu cumva să vă duceţi la peşteră, că-i închisă! Anul trecut s-o băgat unul şi n-o mai ieşit! De-atunci, au zidit in­trarea!”. „Dar ce-ar mai fi de văzut prin zonă?” – o întreb. „Din păcate, nu mare lucru! Or fost pe-aici, prin jur, o groază de minuni, dar lumea le-o stricat! Cu ochii mei am văzut cum smulgeau unii frumuseţe de nuferi din Rezervaţie, să-i ia cu ei la hotel! Mare noroc, dac-or mai răsări câţiva la vară! Nici din Grota Urşilor n-o rămas mare lucru – turiştii şi-or săpat numele-n piatră, iar o parte din intrare s-o surpat. Or fost o mulţime de peşteri prin jur, dar nu s-o ocupat nimeni de ele şi s-or astupat. Nu-i pasă nimănui că se pierd atâtea frumuseţi!”.
În drum spre hotel, cumpăr o pungă cu cireşe pie­troase de la o tarabă şi „Formula AS”, de la sin­gurul chioşc de ziare întâlnit în cale. Mă bucur că revista ajunge până aici, la poalele Munţilor Codru-Moma. După un duş scurt, aprind veioza şi mă întind pe pat, să văd ce-au scris colegii mei în ziarul abia ieşit din tipar. Nu mai apuc. Adorm neîntors, cu ziarul pe piept şi lumina aprinsă. Într-adevăr, e tare bun aerul de Moneasa!

Persoanele care vor să ajungă la Centrul de Recuperare Neuromotorie din Moneasa pot suna pentru informaţii şi programări la secre­tariatul Spitalului „Sfântul Gheorghe” din in­cinta Hotelului „Parc” – tel. 0748.194.191

Recomandari