Vin vești bune de la spitalul Elias, unde Ion Iliescu este internat de săptămâna trecută, din cauza problemelor cardiace. Potrivit celor mai recente informații, fostul președinte al României a depășit momentul critic, astfel că starea sa este una favorabilă. Cu toate acestea, medicii au decis că este nevoie să-l mai țină o perioadă de timp sub supraveghere.

Ion Iliescu se simte mai bine, însă va rămâne internat în spital

Starea de sănătate a domnului Ion Iliescu continuă să evolueze favorabil. Cel mai probabil, tratamentul va continua în condiţii de spitalizare pe tot parcursul acestei săptămâni”, a declarat managerul Spitalului Elias din Capitală, doctorul Mugur Ardelean. În plus, fostul șef de stat a început să facă deja câțiva pași prin salon, semn că recuperarea sa decurge cât se poate de bine.

Reamintim că Ion Iliescu, s-a prezentat vineri, 4 octombrie, la spitalul Elias, pe fondul unor probleme cardiace. În vârstă de 89 de ani, fostul președinte a mai avut parte în trecut de astfel de momente dificile, fiindu-i montate nu mai puțin de șase stenturi, iar în luna aprilie a acestui an a suferit o intervenție chirurgicală, în urma căreia medicii i-au extras lichidul pericardic.

Citeste si:

Ion Iliescu a depășit momentul critic. Sursa foto: adevarul.ro
Ion Iliescu a depășit momentul critic. Sursa foto: adevarul.ro

ÎCCJ a stabilit primul termen în dosarul Revoluției

Chiar dacă se află în spital, Iliescu nu scapă de problemele cu legea. Mai concret, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit primul termen în dosarul Revoluției. Astfel, pe 29 noiembrie, fostul șef de stat va ajunge în fața instanței pentru a răspunde acuzațiilor de crime împotriva umanității.

În aceeași speță mai sunt implicați fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu și generalul în retragere Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare. Potrivit rechizitoriului, „această grupare complotistă a fost formată atât din civili (latura politică), cât şi din militari (latura militară), cu toţii marginalizaţi într-un fel sau altul prin deciziile fostului preşedinte. Componenţii grupului au aparţinut principalelor două filoane militare (MApN şi Direcţia Securităţii Statului), de la nivel mediu până la vârf, dar şi structurilor civile ale statului român. Desigur, nu doar membrii acestui grup au manifestat atitudini ostile regimului Ceauşescu, însă prin funcţiile deţinute (implicit, influenţele exercitate), dar mai ales prin raportare la evoluţia istorică (începând cu 22 decembrie 1989), se poate afirma, fără echivoc, faptul că doar acest grup s-a dovedit eficient în demersul său”.

Articolul Starea lui Ion Iliescu este favorabilă. Medicii anunță că va rămâne, însă, internat apare prima dată în Stiri Mondene.