Spital privat, preluat de autorități pentru a trata persoanele infectate cu coronavirus! 180 de pacienți ar putea fi primiți la Cluj

Un spital privat a fost preluat de autorități pentru a trata persoanele infectate cu coronavirus! Mai exact, Consiliul Judeţean Cluj a preluat unitatea medicală Polaris şi finanţează acum operaţiunile necesare tratării pacienţilor bolnavi de COVID-19.

Spital privat, preluat de autorități pentru a trata persoanele infectate cu coronavirus!

De remarcat că la acest spital vor putea fi primiţi 180 de pacienţi care vor beneficia de condiţii optime pentru tratarea COVID-19.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a transmis că „preluarea spitalului este o premieră la nivel naţional, acesta beneficiind de condiţii superioare de izolare şi tratament”.

180 de pacienți ar putea fi primiți la Cluj

Spitalul este situat în Suceagu, comuna Baciu, în apropiere de municipiul Cluj-Napoca. Specificăm că începând cu data de 28.02.2020, unitatea medicală a avut și un mesaj pentru pacienți.

Astfel, pentru protecția suplimentară a oamenilor, Spitalul Polaris Medical instituia noi măsuri de prevenire a infecțiilor cu transmitere și manifestări respiratorii.

În consecință, vizitatorii nu mai aveau acces în secțiile spitalului și nu numai.

„Rugăm pacienții care optează pentru servicii în Ambulator, respectiv în Baza de Tratament, și care se pot deplasa pe cont propriu, să vină singuri, sau vor putea să fie însoțiți de un singur aparținător.

Vă rugăm să vă prezentați la programare cu maxim 10 minute înainte, pentru a evita aglomerația și a limita transmiterea virusurilor respiratorii.

Vă rugăm să respectați aceste măsuri de protectie pentru siguranța dumneavoastră, evitând aglomerația și riscul de contaminare!”, se arăta chiar pe site-ul oficial al spitalului

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More