Șocanta explicație a haosului de sâmbătă al raportării cazurilor COVID-19 din România

Numărul de teste efectuate și de cazuri nou descoperite de COVID-19 a fost corect raportat de INSP Ministerului Sănătății dintr-un bun început, au explicat pentru SpotMedia.ro surse din sistemul sanitar. La nivelul departamentului de Comunicare din ministerului Sănătății tabelele au fost greșit citite și numărul total de teste efectuate a fost modificat radical și transmis mai departe Grupului de Comunicare strategică.

Așa se face că în loc să fie comunicate 325 de cazuri noi din 12.236 de teste efectuate, au fost comunicate 325 de cazuri noi din numai 1877 de teste efectuate.

La rândul sau, Grupul de Comunicare Strategică a făcut publice datele greșite fără să considere necesară o verificare la sursă a cifrelor primite la Ministerul Sănătății. Nimănui nu a atras atenția ceea ce jurnaliștii au văzut din prima clipă – numărul surprinzător de mic de teste pentru o zi de lucru, vineri, echivalent nivelului de testare din luna martie.

Când greșeală a fost identificată, GCS a preferat să transmită că până la primul comunicat nu fuseseră adunate datele din toate centrele de testare, ceea ce este fals. Dovada minciunii este chiar faptul că desi în scurt timp numărul de teste a fost prezentat corect, numărul celor pozitive nu a crescut.

Statistic e imposibil că toate testele pozitive să fie concentrate în mai puțin de o șesime din totalul testelor realizate și restul, comunicate pasămite mai tărziu, să fie toate negative.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More