Smiley face lumină în cazul lui Florin Călinescu: ”Va fi tot el în juriul Românii au Talent”

Astăzi încep filmările pentru noul sezon din emisiunea „Românii au Talent” difuzată la Pro TV. După ce s-a scris că Florin Călinescu a renunțat la televiziune pentru a urma o carieră politică, iată că Smiley, prezentatorul emisiunii spune adevărul.

Florin Călinescu nu a plecat din juriul emisiunii Românii au Talent

Cântărețul Smiley a mărturisit că astăzi vor începe filmările pentru emisiunea „Românii au talent” și a vorbit despre un incident care a avut loc în preselecții. Artistul a povestit că o persoană s-a prezentat „un pic drogat, beat, nu era în apele lui”. Fostul component al trupei Simplu a spus că juriul va rămâne același, așadar Florin Călinescu va fi jurat în concurs în sezonul cu numărul zece, scrie Click!.

„Nu-i nimic nou. Sunt aceeași jurați. Da, e tot Florin Călinescu!”, a declarat Smiley, ieri seară, 10 octombrie, la lansarea videoclipului “Cum să mă las” a lui Sore. Această informație a fost confirmată și de producătorii de la Pro TV, contactați de paginademedia.ro.

Astăzi încep filmările pentru emisiune
Florin Călinescu rămâne jurat în emisiunea „Românii au talent”. Sursa foto: click.ro

Cum își motiva Florin Călinescu plecarea de la Pro TV

Florin Călinescu a anunțat vara aceasta că va renunța pentru moment la televiziune pentru a se axa pe cariera politică. Juratul de la „Românii au talent” a spus într-un interviu că nu știe cine este persoana care îi va lua locul. La vremea respectivă se zvonea că Horia Brenciu va fi înlocuitorul lui Călinescu.

„Nu am fost dat afară de niciun Pro TV. Eu i-am anunţat că mă îndrept spre politică. E evident că, în urma acestei decizii, nu mai pot apărea la televizor în emisiuni precum cea de la Pro Tv, conform reglementărilor CNA. Eu i-am anunţat pe cei de la Pro TV acum o lună de intenţiile mele, civilizat, luăm o pauză“, a spus fostul și actualul jurat Florin Călinescu, potrivit Adevărul.

Articolul Smiley face lumină în cazul lui Florin Călinescu: ”Va fi tot el în juriul Românii au Talent” apare prima dată în Stiri Mondene.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More