Și-a facut de RÂS breasla. Un politist a fost prins mai beat decat cel pe care pe care tocmai il testase

Un poliţist arădean care făcea parte dintr-un echipaj ce efectua un control a fost mai beat decât şoferul pe care îl oprise în trafic.

Şoferul a fost prins băut la volan şi i s-a solicitat deplasarea  la spital pentru recoltarea probelor biologice. Pe drum, acesta a sunat la 112 şi a reclamat faptul că poliţistul care l-a oprit şi controlat este sub influenţa băuturilor alcoolice.

„Evenimentul a avut loc în data de 6 august. Poliţistul, care făcea parte dintr-un echipaj de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe linie rutieră, a depistat în trafic, pe raza localităţii Botfei, un bărbat în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,90 mg./l. Alcool pur aer expirat.

Întrucât s-a dispus recoltarea de probe biologice, pe timpul conducerii conducatorului auto la spitalul orăşenesc Ineu, acesta a apelat 112, sesizându-ne cu privire la starea vadită de alcoolemie a unui coleg, membru al echipajului de poliţie. Subofiterul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,25 mg./l. Alcool pur în aerul expirat.

Luând la cunoştinţă de starea colegului nostru, Conducerea IPJ a dispus de îndată cercetarea prelabilă a agentului de poliţie, urmând ca la finalul verificarilor, să fie luate măsurile legale”, spun reprezentanţii IPJ Arad.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *