Sebastian Lazaroiu: Toți penalii si anexele lor mediatice, care azi se bucură de mascarada judiciară pusă la cale, vor plânge după Kovesi, Morar, Țuluș și toți cei demonizați

0 52

Sebastian Lazaroiu ii face praf pe acesti politruci fara scrupule care nu inteleg cum functioneaza democratia si economia. Acesta mai spune ca vor plati cu varf si indesat pentru toate actiunile pe care le fac azi.

Tot mai mulți oameni politici fără viziune. Ei nu înțeleg ce se întâmplă azi și cu atât mai puțin ce se va întâmpla peste doi ani sau peste cinci ani. Pur și simplu le scapă fenomenul la firul ierbii, asta pentru că sunt prea orbiți și lacomi. Orbiți de situația personală, asta pot să înțeleg; lacomi să păstreze banii furați, lacomi să rămână în politică sub lumina reflectoarelor prin ștergerea cazierului (e și asta tot lăcomie) – asta-i mai greu de înțeles.

După zece sau cinsprezece ani în care niste instituții, așa imperfecte cum erau, au inceput să-i ia de guler pe puternicii zilei, politicienii, mare parte penali, alții doar speriați că vor deveni penali, încearcă o restaurație vizibilă și mai rea decât în vremea Năstase-Stănoiu, fără niciun fel de jenă nici în fața lumii civilizate (care vede foarte bine ce se petrece), nici în fața alegătorilor.

Ei nu fac decât să-și agraveze situația, dar sunt prea lacomi și orbiți să vadă asta. A apărut, firesc, un electorat numeros, foarte radicalizat, care se va tot manifesta (dacă va fi lăsat) la urne până în 2020. Un electorat care e greu de prostit sau de mituit. Acest electorat va instala guvernarea din 2021 incolo. Cine nu vede încă asta e prea preocupat să trăiască momentul.

Ce credeți că se va întâmpla cu un guvern care are susținerea acestor oameni furioși și umiliți? Nu-i greu de bănuit. Vă spun eu ce se va intâmpla…Toți penalii si anexele lor mediatice, care azi se bucură de mascarada judiciară pusă la cale, vor plânge după Kovesi, Morar, Țuluș și toți cei demonizați. Pe Kovesi o vor privi ca pe o mamă puțin cam aspră, pe Țuluș ca pe un frate morocănos.

Va începe o prigoană cu legea în mână de nu vor mai ști pe unde să scape. Și, țineți minte, cei care vor veni vor învăța din greșelile trecutului, n-o să mai lase portițe, n-o să mai arate slăbiciuni. Toți ciungii care azi se bucură că au scăpat vor alerga pe diferite meridiane cu Interpolul după ei. Alții, mai bătrâni, vor sta pe aici și vor tremura de frica pușcăriei. Ei se gândesc că o amnistie generală îi va feri de prigoană, de asta nu se tem de efectele pe care singuri le produc zilele astea. Însă, vor avea surpriza să vadă că nici măcar amnistia nu-i salvează.

Recomandari