Nimic n-ar fi fost posibil dacă Dorneanu și Tudorel nu s-ar fi ambiționat s-o dea jos de la șefia DNA. Chapeau!

Mulțumiri speciale istericelor Grapini, Zoaie și Țapardel, care au arătat parlamentarilor europeni cum Kovesi îi scoate de minți pe politicienii corupți.

O mențiune și pentru propaganda PSD, care a descoperit case în SUA și origini indiene în familia Kovesi, o greutate în plus dată votului pro. Goarnele penalilor au fost la datorie.

Citeste si:

Să nu uităm tandemul Savonea-Florea, care s-a repezit să o pună sub urmărire penală pentru că a adus cu avionul un escroc din Indonezia. A fost un reflector pe realizările Codruței Kovesi.

Nu în ultimul rând, un gând de recunoștință pentru Liviu Dragnea, infractorul care și-a mobilizat exemplar trupa ca s-o torpileze pe Kovesi, un semnal suficient că ea e cea mai potrivită pentru funcția de procuror șef european.