Scrisoare pentru doamna Cati: De aseară, mă tot gândesc la cei patru frați vecini cu mine pe care nu reușesc să-i ajut cum aș vrea.

2.532

Pe facebook   Anca Gradinaru se roevolta impotriva propunerii Ecaterinei Andronescu de a lasa repetenti copii de la clasa I.  Aceasta ii explica de fapt ca Abramburica nu intelege care sunt adevaratele nevoi ale scolii romanesti si ii prezinta un caz tragic din Romania noastra. 

În atenția Ministrului Educației Naționale, doamna Ecaterina Andronescu

Doamna Ministru, mărturisesc că în momentul în care v-am auzit spunând că o soluție pentru reducerea numărului de copii care ajung la final de gimnaziu fără să știe să citească este lăsarea lor repetenți încă din clasa zero, m-am panicat. Expresia feței doamnei profesor Oana Moraru, aflată lângă dumneavoastră, în studioul Digi24, de exasperare, nu m-a consolat.

De aseară, mă tot gândesc la cei patru frați vecini cu mine pe care nu reușesc să-i ajut cum aș vrea.
Cea mai mică dintre surori este la grădiniță (după ce doi ani i-am explicat mamei cât de important ar fi să înscrie copila și un an de insistențe ale mamei la grădiniță, că nu erau locuri libere), iar ceilalți trei copii în diferite clase ale ciclului primar (niciunul nu a fost la grădiniță).

Cel mai mare dintre copii e în clasa a doua. A rămas repetent o dată. Repetarea clasei nu l-a ajutat. Face acuș 10 ani și tot nu știe să citească, să scrie, de tabla înmulțirii nu mai zic.
Următorii doi frați sunt în clasa I, respectiv a II-a. Nici ei nu știu să citească, nu știu nici măcar că se citește de la stânga la dreapta.

Toți patru provin dintr-o familie dezavantajată dar rar lipsesc de la școală. Sunt veseli, sănătoși, curioși.
Dacă aș fi știut că vă gândiți la o asemenea soluție, v-aș fi scris înainte. Dar dacă ajunge acest mesaj la dumneavoastră, mi-ar plăcea să cred că vă veți duce și veți discuta cu învățătoarele acestor copii care merg la o școală de stat, dintr-un județ de lângă București, din care cadrele didactice fug pe capete la cel mult doi ani de la titularizare.

Că le veți întreba cum de nu au reușit în sutele de zile în care au avut acești copii în față să îi învețe măcar să-și scrie numele. Și că după ce veți discuta cu ele, veți scrie în lege ce sunt obligate cadrele didactice să-i învețe pe copii înainte de a-i lăsa repetenți (în cazul în care nu renunțați la idee). Aș vrea să cred că veți merge și la primar (coleg de partid cu dumneavoastră) să-l întrebați de câte ori a trimis asistenții sociali din oraș la această familie acasă să afle de ce părinții nu i-au dat la grădiniță. Ați afla că analfabetismul se moștenește când generații întregi sunt ignorate de politicieni.

A-i lăsa repetenți pe acești copii la 6,7 ani este încă un pas către abandon școlar. Nu pot să cred că nu realizați așa ceva.

Cum nu pot să cred nici că nu știți că NU există săpun și hârtie igienică nici măcar la școlile din centrul Capitalei.

Eu personal am devenit pentru unii părinți de la școala copilului meu o „ciudată care cumpără capace de WC și cere săpun mereu”. De doi ani, copilul meu nu își face nevoile la școală. Se abține ore întregi pentru că „mami, te rog să înțelegi că era caca pe colacul luat de tine, pipi pe jos, nu e săpun”.După primii doi ani de insistențe, am renunțat să mai cer așa ceva.

Copil pe care da, egoist, nu am vrut să-l dau la școala de cartier, pentru ca nu am vrut să rămână repetent în clasa a II-a. În schimb, în weekendul trecut, am fost cu ea și cu cei patru frați la derdeluș, pe uliță. Au făcut toți cinci un trenuleț din trei sănii.

Mai vreți să eliminați posibilitatea ca părinții să-și poată da copilul la școala pe care ei o consideră potrivită.
Eu, între riscul de a rămâne copilul repetent și cel de a fi într-o clasă peste măsură de aglomerată și în care se muncește uneori prea mult am ales varianta a doua. Nu e ușor, dar mi s-a părut că e mai bine așa decât să-l meditez la toate materiile de la 6 ani. Cum se întâmplă în unele școli, tot din centru.

Loading...

Recomandari
Comments
Loading...