Sclăveanul insistă: nu-și asumă legea recursului compensatoriu, dând vina pe guvernul Cioloș

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu-și asumă legea recursului compensatoriu, insistând că aceasta a fost inițiată în timpul guvernării Cioloș, adoptată de parlament și intrată în vigoare la scurt timp după ce el a devenit ministru.

„In repetate rânduri, am arătat următoarele: că proiectul de lege a fost inițiat de către guvernarea tehnocrată, faptul că CSM ( în componența anterioară) l-a avizat și a propus considerarea zilelor ca fiind executate, că a fost adoptat de parlament, că a intrat în vigoare la scurt timp după ce eu am devenit ministru și că studiul de impact nu se face după ce legea intră în vigoare!”, a scris Toader pe Facebook.

Guvernul condus de Dacian Cioloș, cu Raluca Prună ministru al Justiției, a adoptat, în ultima luna de mandat, pe data de 23 noiembrie 2016, proiectul de lege privind recursul compensatoriu, care prevedea în esență scăderea a 3 zile din pedeapsa la fiecare o lună de închisoare executata în condiții precare. Acest proiect a fost clasat de către parlament pentru că pana la finalul legislaturii nu a fost pus pe ordinea de zi.

Ulterior, legea recursului compensatoriu a fost printre primele depuse guvernul condus de Sorin Grindeanu, pe 31 ianuarie 2017, atunci când ministru al Justiției era Florin Iordache, și a suferit o serie de modificări în parlament până la adoptarea acesteia în mai 2017.

Principala prevedere este aceea că deținuții încarcerați în condiții necorespunzătoare beneficiază de 6 zile reduse din pedeapsă pentru fiecare 30 de zile executate.

Proiectul a fost contestat de PNL și USR la Curtea Constituțională, care însă a decis că acesta este constituțional.

Prevederile legii se aplică pentru persoanele întemnițate începând cu anul 2012

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More