Salvamontista batuta de interlopul Palesica a pierdut procesul si este obligata sa plateasca cheltuieli de judecata

0 8

Cele trei victime ale interlopului Sorin Palesica, batute la inceputul lunii februarie intr-un bar din Straja, si-au retras plangerile.

Palesica a fost pus in libertate, iar salvamontista Miruna Inel si ceilalti doi hunedoreni care au depus plangeri penale impotriva lui vor plati cheltuieli judiciare, relateaza adevarul.ro.

Judecatoria Petrosani a pronuntat sentinta in dosarul in care Sorin Palesica a fost arestat preventiv pentru scandalul pe care l-a provocat in statiunea Straja, cand, de fata cu un jandarm montan, a snopit in bataie trei tineri.

„Instanta inceteaza procesul penal impotriva inculpatului Sorin Palesica, pentru infractiunea de lovire si alte violente. Dispune punerea de indata a acestuia in libertate. Constata ca inculpatul, aflat in Penitenciarul Aiud, a fost retinut in perioada 7 februarie – 12 aprilie”, a informat Judecatoria Petrosani.
Instanta a obligat cele trei parti vatamate la plata cheltuielilor judiciare de 285 de lei, de catre Lucian Clondireanu, si a cate 350 de lei, de cater Miruna Inel si Cornel Toma Dinu.
In noaptea de sambata spre duminica, 7 februarie, interlopul de 33 de ani a batut mai multe persoane intr-un local din Straja. Una dintre victimele sale, lovita cu pumnii in fata pana ce si-a pierdut cunostinta, a fost Miruna Inel. Tanara de 21 de ani a fost scoasa pe brate din bar. Palesica a continuat agresiunile, fara sa fie oprit de ceilalti clienti, chiar daca la masa la care s-a asezat se afla si un jandarm montan. A fost imobilizat, de jandarmi si politisti, dupa ce a batut trei oameni, iar in final a fost retinut si arestat preventiv.

Recomandari