Sacrificiile unei mari artiste: Maria Tănase. Marea ei dorință a fost să nu fie plânsă la înmormântare, ci să fie ajutați cei sărmani

Viața marii artiste Maria Tănase ar merita o mare ecranizare, asemenea anvergurii pe care aceasta o avea din punct de vedere muzical. Cea care a fost alintată cu numele de pasăre măiastră de către Constantin Brâncuși și Nicolae Iorga avea o carismă pe care puține interprete ale folclorului românesc o au.

Maria Tănase nu a cerut parastase, ci să fie ajutați tinerii

Maria Tănase aduna oameni din toate categoriile sociale la spectacolele sale în perioada interbelică. Maria îi cucerea pe toți prin simplitatea și sinceritatea ei. Niciodată nu a ascuns că se trage din mahala, din neamul Cărămidarilor, ba chiar vorbea despre asta cu o mândrie care îi făceau ochii să sclipească de fiecare dată.

„M-am născut în București, în vechea mahala a Cărămidarilor. Mahalaua în care cresc legume, pomi fructiferi și flori. Cu o mulțime de pomi în floare, cu femei guralive și neveste simple de muncitori, cu copii gălăgioși și năzdrăvani care umpleau maidanele și grădinile. Acolo, în mahalaua grădinarilor, am copilărit. Am plâns, am râs și tot acolo am cântat…‘, își amintea Maria Tănase, scrie avantaje.ro.

maria tănase
Interpreta de muzică lăutărească nu a vrut să i se facă parastase. Sursa foto: TVR

Nu a putut avea copii, dar a înfiat o fată de 16 ani

Maria a lăsat pe limbă de moarte o dorință pe care nu au respectat-o până la capăt. Artista a spus înainte să închidă definitiv ochii, în anul 1963, pe 22 iunie, ca în loc să i se facă parastase să fie ajutat câte un student român sărman. Maria era atașată de copii și milita ca tinerii să fie ajutați, în special să aibă acces la educație.

Marea cântăreață de muzică lăutărească nu a putut avea copii, așa că în anul 1960, cu doar trei ani înainte să moară a adoptat o minoră de 16 ani pe nume Minodora Nemeș.

Articolul Sacrificiile unei mari artiste: Maria Tănase. Marea ei dorință a fost să nu fie plânsă la înmormântare, ci să fie ajutați cei sărmani apare prima dată în Stiri Mondene.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More