Să ne luăm viața înapoi!

0 1

Festivismul de tip comunist care a întâmpinat primele doze de vaccin antiCovid în România, discursurile demnitarilor și grija lor de a băga capul în poza momentului nu cred că ajută campaniei de vaccinare, scrie jurnalista Ioana Ene Dogioiu pe SpotMedia.ro.

Pentru mulți dintre oameni genul acesta de manifestări publice aruncă mintea în vremuri în care festivismul acoperea monstruozități, iar versiunea autorităților era ultima credibilă.

Așa cum nu cred că o ajută nici bășcălia groasă la adresa nu atât a antivacciniștilor – ei cred că nu pot fi convinși cu argumente – ci la adresa scepticilor, care au întrebări, care sunt bombardați de conspiraționisme, pentru care cuvinte precum “ARN mesager” sunt doar un nou mister periculos, spre deosebire de Covid, care devine deja unul cumva banalizat.

Așa cum nu cred că ajută campaniei de vaccinare prăbușirea numărului de testări zilnice și, de aici, inevitabil, a numărului de pozitivi.

Avem o capacitate de testare zilnică de 50 de mii de probe, în noiembrie se lucrau în jur de 35 de mii de probe/zi, acum avem zile cu 4.000 de teste zilnice.

Cei care cred în relevanța acestor numere zilnice pot considera că pandemia trece miraculos în România și fără vaccin, deci de ce ne-am mai vaccina?

 Cei care nu cred și consideră că numerele sunt decuplate de evoluția reală a epidemiei consideră că sunt mințiți, deci de ce nu s-ar considera mințiți și în privința vaccinului?

Lupta cu conspiraționismele, cu teama de nou este una foarte grea. Dacă încredere nu e, nimic nu e și fără încredere această campanie de vaccinare nu are nicio șansă de reușită.

Ar trebui să ne vaccinăm?

Eu cred că da, în mod sincer, și când îmi va veni rândul nu voi ezita să o fac. Abia aștept sa o pot face.

De ce? Pentru că până acum nu am văzut nicio informație credibilă împotriva vaccinului.

Nu am niciun motiv rațional să cred în “războiul ocultei mondiale cu pământenii”, am înțeles de ce ARN mesager din vaccin nu poate avea nicio legătură cu ADN-ul nostru, am înțeles care sunt efectele adverse posibile și magnitudinea lor.

Chiar și medicii care se opun nu sunt infecționiști sau microbiologi, ci de alte specialități și cei mai mulți sunt genul care susțin, de exemplu, că astmul bronșic se vindecă cu miere de albine (nu, din păcate nu e o glumă, am citit asemenea postări medicale).

În rest, specialiștii recunoscuți ai lumii și ai României, autoritățile în domeniu din SUA, UE, Marea Britanie, Israel etc. considera că vaccinul este sigur.

Există riscuri?

Da și nimeni nu susține contrariul, ele sunt cunoscute. Dar nu există nicio acțiune sau activitate umană fără riscuri. Viața este un lung șir de riscuri, iar ceea ce putem face este să minimizăm și să alegem între ele.

Când ieșim pe stradă există riscul să pățim tot felul de accidente. Dacă stăm în casă, fiecare minut implică risc de cutremur, de mai știu eu ce accident casnic. Până și mâncatul implică riscul de a muri înecat cu un bol de mâncare.

Vaccinul are riscul unor reacții adverse pe care nu le ascunde nimeni.

De ce ar trebui să ne asumăm aceste riscuri?

Din multe motive, cred eu.

1.Da, 90% dintre oameni fac forme ușoare de Covid. Dar există și un număr mic care dezvoltă furtuna de citokine care îi ucide. Riscul de a fi printre aceștia merită asumat?

Riscul de a fi răpus de Covid este mai mare decât cel de a dezvolta o reacție adversă la vaccin, între care cea mai periculoasă este șocul anafilactic, pentru care punctele de vaccinare sunt pregătite.

2.Pentru a ne lua viața înapoi. De fapt, despre asta este vorba, despre a ne lua viața înapoi.

Să putem să ne redeschidem și dezvolta afacerile pe care le-am pierdut sau să ne recăpătam locurile de muncă.

Să ne putem bucura din nou de venirea acasă a copiilor, părinților, soților plecați în străinătate.

Să putem călători din nou în vacanțe pentru care muncim și la care ne gândim tot anul.

Să putem să ne întâlnim din nou liniștiti cu prietenii, să ieșim în oraș, la un film, la un teatru, la o expoziție, la un concert.

Să ne trimitem copiii la școală și să vedem cum se bucură de întâlnirea cu colegii lor, cum înfloresc.

Despre asta este vorba, despre viața noastră care ne-a fost răpită și despre șansa, obținută cu investiții și eforturi uriașe, de a o căpăta înapoi.

O vreţi înapoi?

Atunci ascultați ce vă spun oamenii care studiază și care aplică pe propria piele, la propriu, ceea ce susțin, adică vaccinarea. Citiți informațiile serioase din surse științifice, alegeți să aveți încredere în știință, în cei care studiază de ani de zile.

Altfel vom continua să băltim rugându-ne să nu fim printre “aleșii” furtunii de citockine, ceea ce nimeni nu poate anticipa, și așteptând ca în cine știe câți ani virusul acesta să dispară de la sine.

Și am să vă aduc aminte un episod recent. În 2008, în România a eșuat campania de vaccinare cu singurul vaccin împotriva cancerului. Vaccinul antiHPV. Am auzit atunci aceleași teze: că nu e suficient testat, că în 5 ani vor apărea nu stiu ce efecte adverse apocaliptice.

Au trecut de atunci nu 5, ci mai mai bine de 10 ani. Efectele apocaliptice ale vaccinului antiHPV nu au apărut. Vedem însă efectele apocaliptice ale nevaccinării: România este țara europeană cu cea mai mare mortalitate provocată de cancerul de col uterin. Asta în timp ce, spre exemplu, în Australia, care a reușit campania în 2007, cancerul de col este eradicat.

Recomandari