FANATIK.RO îți prezintă rețeta zilei de azi. Că tot e perioada Postului Adormirii Maicii Domnului și te ferești de ceva dulce, noi îți recomandăm o rețetă de gogoși pufoase de post. Aceste preparate dulci sunt ușor de făcut și, cu rețeta de mai jos, vor fi gata în doar 30 de minute.

Rețeta zilei: gogoși de post

Printre deserturile de post se numără și gogoșii. În mod normal, aceștia pot fi frământați cu brânză dulce foarte fină sau lapte, însă pentru această rețetă ingredientele vor fi diferite. Asta, evident pentru că o rețetă de post nu conține alimente de proveniență animală, adică lapte, brânză, ouă sau carne.

Ingrediente pentru gogoși de post:

  • 500 de grame de făină;
  • 250 de mililitri de apă călduță;
  • 30 de grame de drojdie;
  • 50 de mililitri de ulei;
  • 3 linguri de zahăr;
  • 2 fiole de esență de vanilie;
  • un praf de sare.

Este de departe cea mai ieftină rețetă de gogoși pe care ai încercat-o vreodată. Haideți să vedem cum se prepară acest deliciu culinar cu care îți poți surprinde prietenii și familia într-o după-amiază oarecare sau la sfârșit de săptămână. În rândurile de mai jos îți prezentăm pas cu pas cum folosești ingredientele de mai sus pentru a obține cele mai pufoase gogoși de post!

Citeste si:

gogosi de post
Gogoșii de post sunt gata repede. Sursa foto: Martha Stewart

Mod de preparare:

  1. Dacă ai găsit doar drojdie uscată prin casă, iar la magazin nu mai au, poți să o folosești pe aceasta, dar nu mai mult de 10 grame. Dizolvă drojdia în apă călduță.
  2. Combină sarea cu făina și adaugă drojdia cu apă, esența de vanilie și uleiul de floarea soarelui.
  3. Toarnă restul de apă călduță treptat și continuă să amesteci. Trebuie să obții o compoziție omogenă. Așa se formează, practic, aluatul gogoșilor.
  4. Lasă aluatul la dospit în castronul în care ai învârtit compoziția timp de câteva minute.
  5. Unge masa cu ulei și desfășoară apoi aluatul cu sucitorul. Formează gogoșile cu paharul, în funcție de preferință: mai mari, mai mici, sub diferite forme (mai ovale, mai rotunde și tot așa).
  6. Următorul pas este cel mai simplu. Pune ulei în cratiță și adaugă gogoșii treptat. Când se rumenesc pe ambele părți, punele pe un platou din ceramică. La final, presară zahăr pudră peste gogoși.

Articolul Rețeta zilei. Cum faci cele mai pufoase gogoși de post, gata în doar 30 de minute apare prima dată în Stiri Mondene.