Raport intern/Femeia vaccinată cu serul anti COVID Oxford-Astra Zeneca a făcut mielită transversă

Femeia vaccinată cu vaccinul produs de AstraZeneca din cauza căreia compania a suspendat temporar studiile clinice a făcut mielită transversă, o afecţiune neurologică gravă, informaţia apărând într-un document intern de siguranţă al gigantului farmaceutic pe care l-au obţinut jurnaliştii CNN.În act scrie că femeia de 37 de ani, anterior sănătoasă, a suferit mielită transversă confirmată, după a doua doză de vaccin şi că a fost spitalizată din această cauză. Pacienta a avut dureri în braţe şi picioare, dureri de cap şi dificultăţi la mers. La scurt timp după acest moment compania a respins relatările din presă despre faptul că femeia are un caz confirmat de boală neurologică rară.Din cauza stării de sănătate a participantei la studiile clinice de fază 3, acestea au fost oprite o perioadă, şi reluate în urmă cu o săptămână, însă doar în Marea Britanie şi Brazilia, nu şi în SUA. Reprezentanţii companiei nu au recunoscut în mod oficial afecţiunea femeii, vorbind public despre o „boală inexplicabilă” pe care o are aceasta, anumiţi specialişti acuzând însă lipsa de transparenţă a acestora.Într-un comunicat recent compania farmaceutică a explicat că se angajează să respecte siguranţa participanţilor la studiu. Niciun alt caz similar nu a fost diagnosticat printre alţi voluntari ai studiului, potrivit raportului obţinut de CNN.Femeia care s-a îmbolnăvit după vaccin a început să se simtă mai bine.Vaccinul AstraZeneca, dezvoltat în colaborare cu Universitatea Oxford, era considerat lider în cursa mondială de dezvoltare a unui vaccin anti-Covid-19.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More