Radu Burnete: Prostia și ticăloșia cioplesc ca o daltă la temelia societății: distrug legea și justiția, rablagesc economia și finanțele publice

Radu Burnete dupa votul de azi din plen trage semnalul de alarma:

Votul de astăzi din Parlament mi-a adus aminte de o replică dintr-unul dintre primele romane ale lui Hemingway, The Sun also Rises.
– Cum ai ajuns falit?
– Treptat și apoi brusc și dintr-odată.

Cam ăsta va fi și felul în care acești oameni toxici și care disprețuiesc cinstea și cunoașterea vor distruge, dacă îi lăsăm, fărâma de Românie pe care am reușit să o construim de la căderea comunismului. Prostia și ticăloșia cioplesc ca o daltă la temelia societății: distrug legea și justiția, rablagesc economia și finanțele publice, demolează administrația, slăbesc alianțele României și poziția noastră regională și europeană și așa mai departe. Gradual, încet, aproape pe nesimțite. Când plecați astăzi de la birou restaurantele vor fi deschise.

Atunci când suficient va fi cioplit, prăbușirea va fi fulger. Nu o să știm ce ne-a lovit. Turcia și Venezuela sunt doar două exemple din care nu ne putem neapărat inspira. Fiecare dezastru este unic. Să credem că prostia și lăcomia, aduse la rang de politică de stat, nu ne vor falimenta este să nu avem niciun fel de perspectivă istorică. Trebuie să găsim resursele să oprim această coliziune previzibilă cu realitatea.

Nu vă culcați pe o ureche că totul va fi bine, că va trece, că se va rezolva cumva. Libertatea vine cu responsabilitate altfel e sortit să fie temporară.

Loading...

Recomandari
Comments
Loading...