PSD se pun din nou pres pentru UDMR. Dragnea dă o lege prin care ONG-urile minorităţilor primesc tratament special

0 43

Comisia Juridică şi Comisia de Buget din Camera Deputatilor au dat, luni, un raport de admitere la Legea pentru combaterea spălării banilor, fiind adoptat şi un amendament cu dedicaţie pentru UDMR, potrivit căruia organizaţiile cetăţenilor minorităţilor naţionale sunt exceptate de la raportarea către stat a beneficiarilor finali.

Legea pentru combaterea spălării banilor intrase la dezbateri în plenul de luni al Camerei Deputaţilor, însă deputaţii au retrimis legea în timpul dezbaterilor către comisiile de specialitate. În cele din urma s-a decis ca Legea pentru combaterea spalarii banilor să intre la votul final în plenul de miercuri, după noi discuţii.

Articolul 3 a fost modificat în urmatorul fel: „c) în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor cu excepţia organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţior naţionale, membre ale Consiliului Minorităţilor Naţionale”.

Aşadar, prin acest amedament, liderii PSD, formaţiune condusă de Liviu Dragnea, au decis excluderea de la această obligaţie a raportării ONG-urile minorităţilor. Astfel, potrivit Ziare.com, un nou articol exonerează de la obligaţia de raportare a beneficiarilor
Potrivit legii de prevenire a spălării banilor, discutată marţea trecută în comisia juridică a Camerei Deputaţilor, noţiunea de „beneficiar real“ includea în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor „persoanele fizice sau, în cazul în care acestea nu au fost identificate, categoria de persoane fizice în al căror interes principal asociaţia sau fundaţia a fost înfiinţată sau funcţionează”.

De asemenea, legea prevede că reprezintă „entităţi raportoare” fundaţiile şi asociaţiile, federaţiile, precum şi orice alte persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.

Recomandari