PSD incearca blocarea anchetei privind violentele din Piata Victorie. Serban Nicolae aduce amenintari procurorului general

0 87

Senatorul PSD Serban Nicolae l-a amenintat pe procurorul general, Augustin Lazar, ca ar putea ajunge la puscarie daca se atinge de cei care au ordonat represiunea din Piata Victoriei.

Senatorul PSD a folosit un limbaj alunecos si aluziv la adresa lui Lazar, insa mesajul este foate clar: sa aiba grija cum se deruleaza ancheta solicitata de presedintele Iohannis in cazul violentelor din Piata Victoriei.

„Ceea ce mi se pare foarte grav, daca se confirma, atunci ar trebui sa ne gandim la o raspundere penala pentru persoane importante din statul roman. A spus domnul Iohannis ca a cerut procurorului general sa inceapa o ancheta.

Unde anume in Constitutia Romaniei, la atributiile presedintelui, unde anume in Codul de Procedura Penala la modul de sesizare a organelor de ancheta apare aceasta procedura: Presedintele Romaniei cere procurorului general al Romaniei sa faca o ancheta?

De fapt asta este abuzul de putere, asta e ticalosia statului paralel, faptul ca niste indivizi considera ca pot sa confiste autoritatea publica, ca pot sa exercite puterea discretionar dupa bunul plac si ca toata lumea trebuie sa le stea la dispozitie in asa fel incat sa le faca mofturile ori de cate ori au ei chef. Si eu sunt curios sa stiu daca domnul Lazar a pocnit din calcaie, a luat pozitia de drepti si a zis ‘am inteles, sa traiti, voi executa intocmai si la timp’. Daca isi pastreaza demnitatea si respecta legea, lucrurile sunt in regula si raspunderea este strict al lui Klaus Werner Iohannis.

Daca s-a declansat o ancheta penala la ordinul presedintelui Romaniei in afara oricarei dispozitii legale, atunci cei care s-au implicat la executarea unor asemenea aberatii, sa se gandeasca si la raspunderea penala. Va veni o vreme cand vor da socoteala toti acesti slujbasi ai statului paralel”, a declarat, luni, Serban Nicolae, citat de DC News.

Recomandari