Prof. Dr. Ioanel Sinescu, chirurgul cu 750 de transplaturi de rinichi

0 60

Dr. Sinescu are o filosofie de viaţă şi de profesie: “Dacă eşti în halat alb în faţa unui bolnav neputincios, nu înseamnă că-i eşti superior” “În 1979 am dat concurs pentru asistent stagiar în Clinica de Urologie. Aflasem că după 3 luni urma să aibă loc primul transplant renal realizat de profesorul Proca.

Era ceva nou”. Aşa şi-a început activitatea prof.dr. Ioanel Sinescu, cel care conduce acum Clinica de Chirurgie Urologică a Institutului Fundeni şi care este membru în bordul Asociaţiei Europene de Urologie, de altfel singurul reprezentant din Europa Centrală şi de Est informează saptamanamedicala.ro

La începutul activităţii sale în cadrul spitalului, doctorul Sinescu a fost remarcat de profesorul Proca. Acesta, intuind faptul că tânărul doreşte să se dedice cu adevărat medicinii, i-a oferit o şansă nesperată la acea vreme: un stagiu în SUA pentru a învăţa chirugia sub microscop. “Prof. Proca era un profesionist desăvârşit şi un om cu vederi largi care la rândul său făcuse în 1963 un stagiu în Anglia. După ce m-am întors de la Los Angeles am introdus noua metodă de microchirurgie în spital. După 2 ani s-au realizat primele operaţii pentru infertilitate masculină: autotransplant de testicule la copii, tratamentul impotenţei de cauză vasculogenă. Înainte de asta am făcut intervenţii pe 200 de şobolani, realizând anastomoze pe vase de 0,33 mm pe care puneam 9 fire de sutură”, îşi aminteşte profesorul Sinescu.

Chirurgul recunoaşte că îi este greu să lase să treacă o zi fără să facă ceva chiar dacă pentru asta a renunţat la aproape tot ce înseamnă viaţă personală. “Când începi o carieră profesională ai multe semne de întrebare şi nu tot atâtea răspunsuri. Nici un chirurg nu trebuie să facă experimente medicale pe om. Aici orice eroare poate fi permisă de la un anumit nivel în sus, pornind de la un standard, nu însă unui începător care nu are o pregătire riguroasă dublată de multă practică într-un centru medical performant”. Clinica de Urologie este cu adevărat un centru performant, sau, cum spune profesorul Sinescu,un punct terminus, pentru că de aici un bolnav nu mai are unde să fie trimis. “În fiecare specialitate ar trebui să existe în România un centru medical în care să se poată realize tot ce este mai nou şi mai performant în medicina mondială. Pentru mine ar fi o mare neîmplinire să trimit un bolnav în străinătate. Mai bine trimit un medic să se specializeze şi ca apoi să poată să ajute mai mulţi oameni. Fiecare medic trebuie să aibă forţa să-şi recunoască limitele şi să accepte că mai are de învăţat. Nimic nu e perfect şi nimic nu e pentru totdeauna”.

Toate acestea şi multe altele au adus Clinica de Urologie Fundeni printre primele din Europa. Sunt aici 200 de paturi, 9 săli de operaţie, 22 de paturi de reanimare, 18 urologi şi 25 medici rezidenţi. Acest colectiv de medici a realizat în 2006 un număr de 114 transplanturi renale (foarte puţine centre din lume fac atâtea), 300 de operaţii de cancer renal, 250 de operaţii de scoatere-înlocuire de vezică.

Am remarcat imediat la întâlnirea cu chirurgul Sinescu calmul desăvârşit, naturaleţea unui om obişnuit, disponibilitatea faţă de pacienţi, în perfectă concordanţă cu filosofia sa: “Dacă eşti în halat alb în faţa unui bolnav nu-i eşti superior, îi eşti dator să-i pui la dispoziţie tot ce are medicina la acel moment. Într-un fel sau altul în fiecare zi dai un examen în faţa ta, a colegilor, a studenţilor, a bolnavilor. Eşti student în fiecare zi”.

Recomandari