Președintele Iohannis l-a înlocuit pe unul dintre cei trei adjuncți ai șefului Serviciului Român de Informații

Președintele Klaus Iohannis l-a eliberat din funcție pe generalul George-Viorel Voinescu (57 de ani), unul adjunctul șefului SRI, înlocuindu-l cu generalul Gheorghe-Stancu Răducu, potrivit unui anunț transmis vineri de Administrația Prezidențială.

Potrivit sursei citate, șeful statului a semnat:

Decret privind eliberarea din funcția de adjunct al directorului Serviciului Român de Informații a domnului domnul general-locotenent – cu trei stele Voinescu George-Viorel – la data de 1 august 2020;
Decret privind numirea în funcția de adjunct al directorului Serviciului Român de Informații a domnului general de brigadă – cu o stea Răducu Gheorghe-Stancu – la data de 1 august 2020.
Voinescu fusese numit în funcția de adjunct al șefului SRI la data de 1 august 2005, de către președintele de la acea vreme, Traian Băsescu, iar în august 2007 a fost înaintat la gradul de general.

În ceea ce-l privește pe Stancu, acestuia  i-a fost acordat gradul de general de brigadă – cu o stea pe 1 decembrie 2017 de către președintele Iohannis.

Potrivit legii, Serviciul Român de Informaţii este condus de un director cu rang de ministru, numit de Parlament la propunerea Preşedintelui României.

Directorul este secondat de un prim-adjunct – pentru zona de informaţii-operaţiuni şi de trei adjuncţi. Prim-adjunctul şi adjuncţii directorului au rang de secretar de stat şi sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea directorului Serviciului Român de Informaţii.

Distribuie
Tweet
Trimite pe WhatsApp

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More