Poşta Română anunță că scapă de imprimantele vechi: În sfârșit, clienţii nu vor mai fi deranjaţi de sunetul enervant al imprimantelor matriciale, care va deveni istorie

0 51

Poşta Română a anunțat astăzi că a achiziţionat 2.000 de imprimante laser şi consumabile aferente pentru o perioadă de şase luni și că până la sfârşitul lunii ianuarie 2019, imprimantele matriceale din oficiile poştale vor fi înocuite cu unele noi. „Imaginea companiei trebuie să devină din ce în ce mai credibilă şi eficientă în faţa clienţilor noştri. Putem spune că, în sfârşit, în oficiile Poştei Române, clienţii nu vor mai fi deranjaţi de sunetul enervant al imprimantelor matriceale, care va deveni istorie”, a declarat Mircea Tudosie, Directorul General al Poştei Române.

Primele 1.000 de imprimante vor fi instalate, până la sfârşitul acestui an, cu prioritate în oficiile poştale unde există contracte cu autorităţile publice locale pentru încasarea taxelor şi impozitelor.

Până la finalul acestui an, Poşta Română va avea un număr de 1.000 de oficii informatizate, dotate cu tehnică de calcul nouă, POS-uri şi case de marcat fiscale, ceea ce face parte din planul de măsuri pentru reducerea la jumătate a timpilor de aşteptare, la ghişeu, pentru clienţii noştri, se mai arată în comunicatul de presă al companiei.

Recomandari