Petiţie pentru o lege a alăptatului în România. Iniţiatoarea, o tânără sibiancă, a strâns mii de semnături

O petiţie care cere o lege pentru alăptatul în public în România a strâns mii de semnături în doar două zile. Iniţiatoarea, o tânără născută în Sibiu, susţine că nu marşurile cu sânii dezgoliţi sunt soluţia pentru ca mamele care vor să alăpteze să fie protejate ci existenţa unei legislaţii în acest sens.

„Dorim în România o lege care să recunoască dreptul mamelor de a alăpta în spaţiul public şi să ateste faptul că este discriminare a le cere acestora să se acopere ori să părăsească localul. Totodată, această lege garantează şi dreptul bebeluşului la hrană.

Să protejeze dreptul mamei de a-şi alăpta copilul (indiferent de vârsta acestuia) în spaţiul public
Să interzică discriminarea femeilor care alăptează în parc, mall, cafenele, restaurante, instituţii, etc, adică oriunde accesul cu copii este permis.
Să fie interzis prin lege a-i cere unei femei sa alăpteze în alt loc, să ii spui sa se acopere sau sa foloseasca un spatiu mai retras, indiferent de situaţie sau de locul în care se află (exceptand zonele cu risc de sanatate sau securitate –langa anumite zone cu chimicale, radiaţii sau alte pericole)
E nevoie de această lege în România pentru a sprijini alăptatul, libertatea noastră ca mame şi respectul pentru copiii noştri”, se arată în petiţie.

Cei care doresc să semneze această petiţie o pot face aici.

Miruna Ioani spune că a avut iniţiativa de a realiza această petiţie după incidentul dintr-un hotel din Cluj, unde, se pare, o mămică a fost trimisă la toaletă pentru că alăpta copilul în holul clădirii.

„Legea aceasta e pentru mame, nu pentru cei care se uită urât la ele atunci când nu-şi lasă copiii să plângă. E o lege care să le protejeze pe ele, să se simtă în siguranţă pentru a face un lucru firesc şi minunat: să îşi hrănească puiul oricând acesta o cere, fără a fi nevoite să se acopere sau să se ascundă prin toalete. E o lege pentru copii, care nu ştiu să aibă răbdare când li se face foame, sete, frig sau teamă. E o lege pentru normalitate”, a precizat, , Miruna Ioani.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *