Echipajul tricolor – Mihaela Petrila, Adelina Boguş, Viviana Bejinariu, Ioana Vrînceanu, Iuliana Popa, Denisa Tîlvescu, Mădălina Bereş, Laura Oprea, Daniela Druncea – a încheiat cursa cu timpul de 6:02.81 minute, devansând Noua Zeelandă (6:04.83) şi Marea Britanie (6:10.34).

La start s-a mai aflat echipajul Olandei (6:16.34 minute). Tot astăzi, în cursa de două rame fără cârmaci, echipajul României, format din Mihai Ţigănescu şi Cosmin Pascari, a încheiat pe locul 4 (6:48.30 minute), medalia de aur revenind Noii Zeelande (6:34.50), a relatat News.ro.

Ultima finală cu reprezentare românească la start este cea de 8+1 masculin (Constantin Adam, Adrian Damii, Ciprian Tudosa, Sergiu Vasile Bejan, Cristian Ivaşcu, Constantin Radu, Marius Vasile Cozmiuc, Cristi Ilie Pîrghie – Adrian Munteanu). Al patrulea echipaj care a reprezentat România la Lucerna, cel masculin de dublu vâsle (Ioan Prundeanu şi Marian Enache), s-a clasat pe locul 5 în finala B.