Pensie specială pentru Traian Băsescu și alți foști primari celebri din România. Va lua 1.908 lei în plus

De pensie specială se vor bucura puțini dintre bătrânii din România, printre care Traian Băsescu și foștii edili din țară. În timp ce foarte mulți dintre cei aflați la pensie iau bani cât să supraviețuiască, deși au muncit din greu zeci de ani de zile și au contribuit la statul român cu taxe și impozite, există câteva persoane care pentru că au deținut funcții publice vor primi pensii de lux.

Pensie specială pentru Traian Băsescu, Mihai Chirica, Viorel Lis și Emil Boc

Pensiile speciale vor intra în vigoare din anul 2020 și de banii suplimentari se vor bucura foștii edili și șefii consiliilor județene. Informațiile reies din datele publice furnizate de Casa Națională de Pensii Publice și, potrivit acestora, de indemnizațiile suplimentare vor beneficia toți primarii și șefii consiliilor județene de după anul 1992. Toți politicienii care au deținut cel puțin un mandat de primar, viceprimar sau președinte de CJ pot depune cererile pentru bani în plus până pe 20 martie 2020.

pensie traian băsescu
Băsescu a fost primar al municipiului București. Sursa foto: antena3.ro

Ce pensii vor lua cei mai cunoscuți primari ai României, conform adevărul.ro:

  • Nicolae Robu (edilul Timișoarei) ar putea primi 1.296 de lei în plus pe lângă pensie, față de venitul actual, care e de 6.736 lei;
  • Emil Boc ar putea primi în plus 7.211 lei pentru cele trei mandate de primar al Clujului;
  • Traian Băsescu și Viorel Lis, foștii primari ai Bucureștiului vor primi cât venitul actual al Gabrielei Firea, 9.937 de lei + o suplimentare de 1.908 lei;
  • Primarul Iașiului, Mihai Chirica, va primi pentru un singur mandat, un sport lunar la pensie de 1.353 lei.

Cât despre șefii consiliilor județene, aceștia vor primi, în medie pe lună, pe lângă pensie 2.136 de lei. Și primarii de comună vor primi niște bani frumoși în plus, pe lângă pensie. Aceștia vor încasa lunar, pe lângă pensie, în jur de 1.067 de lei.

Articolul Pensie specială pentru Traian Băsescu și alți foști primari celebri din România. Va lua 1.908 lei în plus apare prima dată în Stiri Mondene.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More