Penalul Liviu Dragnea, despre plagiatul lui Ponta: Este o vânătoare politică.

0 13

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, susţine că decizia CNATDCU, conform căreia Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, este o ”vânătoare politică” la care şi-a adus contribuţia actualul Guvern tehnocrat, care ar fi creat special alte structuri pentru a demonstra plagiatul fostului premier titreaza Adevarul.

Pentru a lovi în premierul Dacian Cioloş, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, trece de partea lui Victor Ponta, rivalul său din partid.

”Eu nu cred în această poveste cu plagiatul în ceea ce-l priveşte pe Victor Ponta. Au fost instituţii, comisii, care au spus, la un moment dat, că nu este plagiat. Brusc, după ce a venit guvernul tehnocrat, unul din obiectivele majore ale acestuia, pentru că a rezolvat cu agricultura, cu fondurile europene, cu dezvoltarea economică, a fost să constituie alte structuri care să demonstreze că Victor Ponta a plagiat. Ministrul Educaţiei a fost demis pentru că nu a vrut să participe la acest circ. Victor Ponta am înţeles că a contestat sau urmează să conteste în instanţă şi aşteptăm hotărârea magistraţilor. Eu cred că cea mai mare parte dintre români înţeleg că nu are nicio legătură cu analiza în sine a lucrării, ci este pur şi simplu o vânătoare politică”,

a declarat Liviu Dragnea, la Vaslui, după şedinţa Comitetului Naţional Executiv a partidului, la care au participat toţi liderii de filiale judeţene, precum şi conducerea centrală a PSD.

Recomandari