PCR/Soțul Alinei Gorghiu, consilier onorific al premierului Cîțu

0 7

Lucian Isar a fost numit consilier onorific al premierului Florin Cîțu, potrivit unei decizii care a fost publicată luni în Monitorul Oficial.

Funcția nu este remunerată, potrivit deciziei citate. Lucian Isar este soțul liberalei Alinei Gorghiu.

Potrivit zf.ro, Isar „a fost expulzat de către BNR în urma atacului speculativ asupra leului din septembrie 2008”, în momentul în care ocupa poziţia de vicepreşedinte al Bancpost, responsabil cu operaţiuni de Trezorerie. Florin Cîțu a fost și el îndepărtat din funcția deținută la ING, în urma a ceea ce presa a denumit atunci atacul speculativ pe leu din 2008.

În 2012, Lucian Isar a fost propus de premierul desemnat Victor Ponta pentru funcția de ministru delegat pentru mediul de afaceri, în cadrul Ministerului Economiei.
 
Isar a ocupat, incepand cu 2006, funcțiile de vicepreședinte și Head of Trading Unit la Citibank, iar apoi pe cele de director executiv al Departamentului de Piețe Globale al Bancpost, precum și de membru al Comitetului Executiv al aceleiași bănci, iar, mai apoi, vicepreședinte pana în noiembrie 2008.

După o licență în Finante și Bănci la Academia de Științe Economice, obținută în 1999, a urmat între 1999 și 2004 cursuri în Politica Monetara la Școala Doctorală de Finanțe și Banci ASE. Între 1997 și 2002 a obținut o diplomă în Matematică aplicată, în cadrul Universității București, iar între 2004 și 2007 a făcut un master de Matematica Finanțelor, organizat de St. Catherine College al Universității Oxford.

Din 2004 a urmat un program de doctorat in Managementul Riscului la ASE, iar din 2007 până în 2009 a participat la un program de MBA al The University of Chicago Graduate School of Business.

În anul 2010 a urmat cursurile Colegiului Național de Apărare de la București și Academiei Naționale de Informații ‘Mihai Viteazu’ din București.

Notă: PCR înseamnă Pile Cunoștințe Relații

Recomandari