Paznicii unui centru comercial din Capitală au blocat roata de la maşina unui bătrân care suferea de handicap locomotor, pe motiv că nu a respectat regulamentul intern Lidl cu privire la parcarea autoturismelor. Incidentul a fost semnalat pe facebook de un bucureştean. Ulterior, Lidl a revenit cu un comunicat în care transmite că regretă incidentul şi că va revizui procedurile interne.

UPDATE Lidl a transmis într-un comunicat de presă, că regretă incidentul petrecut în parcarea magazinului Lidl de pe Bulevardul Uverturii, nr. 202-204. „Ne cerem scuze şi vom lua măsuri imediate pentru remedierea acestei situaţii. Este un caz izolat şi facem tot ce ne stă în putinţă să rămână aşa”, arată un comunicat de presă transmis de companie.

Reprezentanţii Lidl susţin că vor revizui procedurile interne şi vom lua toate măsurile necesare pentru a îmbunătăţi regulamentul căruia i se supun prestatorii de servicii care asigură serviciile de administrare a parcărilor magazinelor noastre. „Astfel, ne vom asigura încă o dată că aceştia aplică regulamentul nu doar în literă, dar şi în spiritul său”, au punctat aceştia.

Citeste si:

Lidl mai transmite că fiecare magazin este prevăzut şi cu locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi. Pentru informarea şi confortul clienţilor noştri, parcările au un regulament afişat la vedere, pentru ca oricine să îl poată consulta.

Mai mult, pentru a descuraja ocuparea acestora într-un mod abuziv de persoane cărora nu li se adresează, există în prezent acest sistem cu lanţuri de prindere, care poate fi înlăturat cu uşurinţă la nevoie. Am introdus această soluţie tocmai ca urmare a sesizărilor repetate ale clienţilor noştri cu privire la faptul că, de multe ori, locurile sunt ocupate de cei cărora nu li se cuvin, iar clienţii care au nevoie de ele nu le pot folosi.
De la ce a pornit totul

„Bătrânul a parcat lângă spaţiul special amenajat pentru persoane cu handicap fără a bloca accesul in magazin sau a circulaţiei, a parcat in acel loc pentru că că spaţiile pentru persoane cu handicap aveau accesul blocat cu lanţuri şi piloni de plastic. Reprezentaţii firmei de pază SGG l-au văzut când a parcat, l-au lăsat sa între in magazin după care i-au blocat roata stânga faţă. La ieşire i-au solicitat sa plătească 100 RON taxa de deblocare”, a scris bărbatul pe pagina sa de socializare.

Potrivit bărbatului, pentru ca bătrânul nu a avut suficienţi bani cei de la SGG Security au plecat deşi bătrânul le-a explicat cu lacrimi in ochi ca nu are bani suficienţi la el şi că are programare la o clinică de cardiologie in Ghencea.

Citește și:

„Au venit doua echipaje de poliţie care au aşteptat aproape o oră pe cei de la SGG care au declarat ulterior foarte relaxaţi că este parcarea privată a Lidl şi că bătrânul a parcat într-un loc interzis, că nu e problema lor că spaţiile pentru persoane cu handicap sunt blocate cu lanţ şi că bătrânul trebuie sa plătească. Trei poliţişti s-au umilit timp de aproape încă o ora in faţa unui paznic de la SGG rugându-l sa deblocheze roata bătrânului”, a completat bărbatul care a semnalat incidentul.

Ulterior, spune acesta, oamenii care au asistat la incident au pus mână de la mână pentru a-l ajuta pe bătrân.

Bravo Lidl Romania, sunteți tari, astăzi la magazinul Lidl Apusului ați blocat roata unui bătrân de peste 80 de ani cu…

Gepostet von Cristi Rusu Popa am Freitag, 22. Februar 2019