Partidul lui Cioloş lansează serialul „PSD jefuieşte România”: Proiectul de suflet al lui Dragnea, în lumina reflectoarelor

0 47

PLUS, partidul condus de fostul premier Dacian Cioloş, a lansat serialul „PSD jefuieşte România„, iar prima analiză publicată vizează controversatul Fond Suveran pentru Dezvoltare şi Investiţii, proiectul de suflet al liderului social-democraţilor, Liviu Dragnea.

Vă prezentăm mai jos analiza PLUS:

„PSD ridică miza. Teldrum a fost doar încălzirea. Acum, partidul aflat la guvernare ţinteşte prada adevărată: companiile-cheie din infrastructura României. Astfel, PSD iniţiază jaful suprem:

– Mută cele mai importante companii de stat în proprietatea unei companii-holding numite Fondul Suveran pentru Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), care formal este 100% deţinută de Statul Român;

– Va putea popula în linişte toate companiile de stat cu propria clientelă politică. Aceste companii au bugete de investiţii de sute de milioane de euro pe an, care pot fi dijmuite de un management controlat politic. Iar ‘băieţii deştepţi’ revin la rampă după OUG 114;

– FSDI va funcţiona ca un veritabil Minister al Finanţelor din umbră, controlat însă doar de PSD (şi nu de Parlament, aşa cum este Ministerul Finanţelor), care poate împrumuta miliarde de euro de la finanţatori ‘binevoitori’, garantând cu participaţiile Statului Român în companii-cheie pentru infrastructura României precum Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Aeroporturi Bucureşti sau Portul Constanţa;

– Poate cheltui miliardele de euro astfel atraşi pe proiecte pe care le decide partidul, fără a se mai încurca cu aprobarea acestor cheltuieli în Parlament sau în ministere;

– Dacă, la scadenţă, nu va avea de unde să înapoieze banii, FSDI va fi forţat să vândă din participaţiile sale creditorilor ‘binevoitori’, fără oprelişti legale;

– După câţiva ani, toate aceste companii riscă să nu mai aparţină Statului Român, ci unor investitori-‘prieteni’ ai PSD. Iar PSD îşi va fi luat plata pentru serviciile prestate.

Un Minister al Finanţelor din umbră

PSD a ajuns la fundul sacului – creşterile iresponsabile de cheltuieli şi atragerea limitată de fonduri europene (greu de dijmuit) fac ca deficitul bugetar să stea sub 3% din PIB doar prin sacrificarea investiţiilor. PSD nu vrea să reducă cheltuielile de funcţionare ale statului pentru a elibera fondurile necesare marilor investiţii de infrastructură, pentru că asta i-ar afecta susţinerea în alegeri. Şi, atunci, caută o cale care să-i permită să cheltuie mai mult fără să încalce regulile UE privind deficitul bugetar, fără să folosească fondurile europene greu de dijmuit şi care să le permită redirecţionarea unui procent consistent către buzunarele deja obişnuite cu banii de la teldrum.

Răspunsul este FSDI. Care sunt condiţiile pentru ca schema să funcţioneze? FSDI trebuie să fie văzut ca funcţionând independent de decizia politică, altfel veniturile şi cheltuielile sale ar fi incluse în calculul deficitului bugetului de stat şi schema se blochează pentru ca deficitul bugetar poate fi maximum 3% din PIB, limita deja atinsă. De aici, prevederea că FSDI trebuie să îndeplinească ‘criteriile economice şi cerinţele de clasificare în afara conturilor guvernamentale potrivit metodologiei Uniunii Europene’. În acest scop, FSDI:

– Va fi gestionat în sistem dualist de către profesionişti selectaţi conform OUG 109 privind guvernanţa corporativă;

– FSDI nu poate beneficia de garanţii de stat sau de alte forme de sprijin din partea statului;

– Înstrăinarea sau achiziţia unor acţiuni sau alte active nu se supune legislaţiei privatizării.

‘Bijuteriile coroanei’, mutate în proprietatea FSDI

FSDI va fi înzestrat cu participaţiile Statului Român în cele mai importante companii de infrastructură, cum ar fi:

– Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, responsabile împreună de peste jumătate din producţia de electricitate a României;

– Electrica – compania de distribuţie care deserveşte 40% din populaţia României;

– Romgaz – responsabilă de jumătate din producţia de gaz a României;

– CONPET – compania care asigură transportul petrolului de la Marea Neagră către rafinăria Petrotel, precum şi transportul petrolului din câmpurile petroliere onshore către rafinăria Petrobrazi;

– Aeroporturi Bucureşti – compania care susţine peste două treimi din traficul aerian spre/dinspre România;

– Portul Constanţa – portul vital al României şi cel mai mare port din bazinul Mării Negre.

Bugetul de investiţii al acestor companii poate fi de cel puţin jumătate de miliard de euro pe an, în timp ce profitul net al acestor companii (înainte de OUG 114) se apropie de 1 miliard de euro.

Politizarea în profunzime a FSDI şi a companiilor din portofoliul FSDI

Modul în care aceste companii pot fi jefuite în beneficiul clientelei politice a PSD este clasic: vânzând ieftin şi cumpărând scump, atât furniturile curente, cât şi bunurile de capital. Pentru asta este necesară plantarea în toate poziţiile-cheie a oamenilor care răspund la comenzile PSD. Asaltul PSD pentru a tăia o felie cât mai mare din această prăjitură a început de la venirea la putere. A urmat OUG 114. Noii ‘băieţi deştepţi’ apar deja pe site-ul ANRE, cu faimosul Ioan Nicolae, capitalistul PSD cu gaze ieftine de la stat, aflat la loc de cinste.

FSDI este asaltul final, întrucât permite desăvârşirea controlului PSD asupra tuturor acestor companii prin numirea clientelei lor politice la toate nivelele de management, departe de ochii lumii. Managementul acestor companii până la cel mai mic nivel va fi hotărât la Partid. Un bun exemplu în acest sens: pentru a nu încurca planurile PSD, proiectul de listare la Bursa a Hidroelectrica a fost în mod discret îngropat şi orice discuţie despre listarea la Bursa a firmelor de stat a încetat.

Pentru selecţia conducerii FSDI ar urma sa se aplice OUG 109 privind guvernanţa corporativă. Exact acel act normativ pe care PSD l-a sabotat sistematic de când au ajuns la putere, între altele generalizând metoda mandatelor interimare de 4 luni, reînoite la nesfârşit.

FSDI este asaltul final, întrucât permite desăvârşirea controlului PSD asupra tuturor acestor companii prin numirea clientelei lor politice la toate nivelele de management, departe de ochii lumii. Managementul acestor companii până la cel mai mic nivel va fi hotărât la Partid. Un bun exemplu în acest sens: pentru a nu încurca planurile PSD, proiectul de listare la Bursă a Hidroelectrica a fost în mod discret îngropat şi orice discuţie despre listarea la Bursă a firmelor de stat a încetat.

Pentru selecţia conducerii FSDI ar urma sa se aplice OUG 109 privind guvernanţa corporativă. Exact acel act normativ pe care PSD l-a sabotat sistematic de când a ajuns la putere, între altele generalizând metoda mandatelor interimare de 4 luni, reînnoite la nesfârşit.

PSD se vrea arendaş permanent pe această moşie numită România. Va simula o procedură competitivă prin care va selecta o echipă de persoane loiale Partidului şi Conducătorului, al căror mandat de 5 ani va începe (după 18 luni de mandat provizoriu) la sfârşitul anului 2020 (puţin înainte de alegerile parlamentare) şi va depăşi durată următorului ciclu parlamentar. Această echipă de conducere a FSDI va facilita popularea accelerată a tuturor structurilor de management ale companiilor din portofoliul FSDI cu oameni având aceeaşi loialitate.

PSD ar ajunge să controleze în mod netransparent, de la vârf până la bază, companiile critice de infrastructură ale Statului Român şi să dreneze sume enorme în beneficiul grupului de infractori care îl conduc, indiferent de rezultatul alegerilor din 2020. Faptul că un asemenea comportament ar pune în pericol securitatea energetică a ţării este un detaliu de care aceşti oameni nu se împiedică.

RISCUL PIERDERII CONTROLULUI ASUPRA MARILOR COMPANII ÎN MOD NETRANSPARENT

Ce poate FSDI să facă, iar Ministerul Finanţelor nu poate? Ei bine, operaţiunile-cheie pe care FSDI le poate face în plus faţă de Ministerul Finanţelor sunt (1) să împrumute sume pe care Ministerul Finanţelor nu le poate atrage pentru că ar depăşi limită de deficit de 3% din PIB şi (2) să vândă acţiuni la companiile din portofoliu fără aplicarea legislaţiei privatizării.

Indiferent de structura de împrumut folosită de FSDI, dacă banii nu pot fi returnaţi, FSDI va fi forţat să vândă din participaţiile din portofoliul său. Astfel, investiţii proaste ale FSDI pot duce la pierderea de către Statul Român a participaţiilor în companii precum Hidroelectrica, Romgaz sau Aeroporturi Bucureşti. Iar asta s-ar întâmplă cu o procedură simplă, întrucât FSDI nu se supune legislaţiei privatizării. Cum s-ar spune, românii cu paguba, iar PSD cu câştigul.
Acest risc există şi nu poate fi neglijat, din mai multe motive.

În primul rând, lista obiectivelor de investiţii a FSDI indică un ghiveci conceptual. FSDI ar urma ‘sa facă totul’ – să investească în orice industrie, în toate tipurile de companii (start-upuri, companii de tehnologie, de infrastructură, companii străine), poate să ofere investiţii de capital social sau împrumuturi. Cu o asemenea lipsă de claritate privind proiectele de investiţii relevante, FSDI riscă să intre în proiecte pe care nu le înţelege şi unde poate judeca greşit riscul, mai ales dacă, aşa cum ne aşteptăm, managementul FSDI va fi foarte politizat şi populat cu yesmani pentru care judecată riscului se face în funcţie de telefonul de la partid, care ‘recomandă’ un anume proiect.

În al doilea rând, obiectivele de investiţii ale FSDI ridică semne de întrebare. Câteva informaţii cu privire la investiţiile ţintite de FSDI găsim în Programul de Guvernare. Exemple:

– capitalizarea unor firme precum Tarom (pierdere la 31.12.2017 de 172 de milioane de lei), CFR Marfă (pierdere 157 de milioane de lei la 31.12.2017). Greu de crezut că aceste investiţii nu vor fi pierdute cât timp aceste companii rămân sub managementul statului. În plus, este foarte probabil că asemenea ‘investiţii’ să fie calificate ca ajutor de stat

– construcţia unui spital republican şi a 8 spitale regionale. Ministrul Sănătăţii a anunţat că spitalele regionale din Craiova, Iaşi şi Cluj se amână pentru exerciţiul bugetar viitor, când componenţa europeană va fi mai mare de 50% cât este în prezent. Să înţelegem că restul spitalelor promise vor fi construite pe formulă PPP? Nu pot oare de asemenea să fie construite folosind fonduri europene?

– construcţia de autostrăzi şi căi ferate rapide. La fel ca la spitale, marile proiecte de infrastructură au la dispoziţie fonduri europene uriaşe, care nu aşteaptă decât proiecte mature pentru a fi trase, ba mai mult, se pot finanţa chiar şi studiile de fezabilitate folosind fonduri europene, aşa cum Corina Creţu, comisarul european numit chiar de PSD, a subliniat în repetate rânduri.

Încăpăţânarea cu care, în ciuda oricărei evidenţe, PSD insistă pe derularea în regim PPP a unor proiecte de miliarde de euro care pot avea finanţare europeană ne confirmă convingerea că aceste proiecte sunt vehicule de îmbogăţire pentru Liviu Dragnea şi camarila sa, iar FSDI este doar puşculiţa de unde s-au gândit să facă rost de bani.

Proiectele PPP vor pune o povară nouă în spatele cetăţeanului român, întrucât ele vor presupune garantarea de către Statul Român a unui flux solid de venituri. Dacă acest flux de venituri nu va fi la nivelul aşteptat, Statul Român va trebui să plătească diferenţa. Dacă FSDI va finanţa aceste proiecte folosind bani pe care la rândul său i-a împrumutat, cetăţeanul român va pierde de două ori: o dată pentru că trebuie să plătească din banii proprii ceea ce putea face cu fonduri europene nerambursabile şi apoi pentru că PPP este o structură care va permite scurgerea unor sume mari de bani în buzunarele clientelei politice a PSD, bani pe care tot cetăţeanul român va trebui să îi ramburseze.

Iar dacă FSDI ajunge să nu mai aibă resurse suficiente şi riscă să piardă controlul asupra Hidroelectrica sau Nuclearelectrica, cetăţeanul român va trebui să bage mână în buzunar şi să plătească pentru că cele mai importante companii de infrastructura să nu ajungă în mâinile unor ‘prieteni’ ai PSD.

Şi că o pată finală de culoare: ştiaţi că, pe hârtie, mai există un Fond Naţional de Dezvoltare, creat în 2006 de premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, şi gestionat de Ministerul Finanţelor? Acest fond trebuia să fie folosit pentru infrastructură. Din păcate, banii au fost folosiţi pentru a finanţa deficite şi cheltuieli electorale. Doar 6,4% au fost folosiţi pentru construirea de autostrăzi şi drumuri, adică scopul declarat.

POZIŢIA USR-PLUS CU PRIVIRE LA FONDUL SUVERAN ŞI COMPANIILE DIN SUBORDINE

– Vom cere Comisiei Europene includerea FSDI în calculul deficitului bugetar. Nu există niciun fel de independenţă a FSDI faţă de decizia politică şi această formă fără fond trebuie oprită

– FSDI trebuie înlocuit cu o agenţie de administrare a participaţiilor statului, care să gestioneze profesionist toate deţinerile statului răspândite astăzi între diferite ministere

– Vom cere tragerea la răspundere a persoanelor din conducerea FSDI care au luat decizii ilegale sau au adus prejudicii cetăţenilor români doar pentru a satisface un interes de partid

– Marile companii precum Hidroelectrica, CEC, Loteria Română sau Aeroporturi Bucureşti vor fi listate la Bursă din Bucureşti conform unui calendar accelerat, pentru a se supune regulilor de transparenţa ale pieţei de capital

– Susţinem reguli stricte de guvernantă corporativă la companiile principale deţinute de stat şi aşezarea managementului acestora pe temelia performanţei profesionale

– Credem că marile companii precum Hidroelectrica, Romgaz sau Aeroporturi Bucureşti trebuie să îşi internaţionalizeze activitatea şi să devină actori relevanţi pentru toată regiunea Europei Centrale şi de Est. Vom sprijini orice demers în acest sens

– FSDI este o aberaţie conceptuală. Fondurile suverane din această lume tezaurizează o resursă în exces a unei ţări, astfel încât, chiar când acea resursă se va epuiza, de bogăţia acumulată să profite şi generaţiile viitoare, nu doar cea prezentă. În acest sens, vom propune spre dezbatere publică ideea de a crea un fond suveran de investiţii folosind sumele în exces pe care ar putea să le aducă României exploatarea rezervelor de petrol şi gaze din Marea Neagră. Prin OUG 114 PSD sabotează activ dezvoltarea acestei surse uriaşe de bogăţie pentru cetăţenii României, trădând interesele ţării pe care o conduc

– Odată ajunşi la putere, vom accelera absorbţia fondurilor europene, în special pentru finanţarea marilor proiecte de infrastructură şi vom folosi proiecte de tip PPP doar când nu există fonduri europene pentru un proiect.

Recomandari