The news is by your side.

Partenerii necăsătoriți din România ar putea avea, în raport cu sistemul medical, aceleași drepturi precum soții

0 1

Persoanele care trăiesc în uniuni consensuale sau concubinaj ar putea căpăta aceleași drepturi de care se bucură persoanele căsătorite, atunci când vine vorba de actul medical.

Astfel, atunci când vine vorba de relația cu sistemul medical din România, cei ce trăiesc într-o uniune consesuală sau în concubinaj s-ar putea bucura de aceleași drepturi de care se bucură cei ce sunt căsătoriți în mod oficial, informează digi24.ro.

Concret, aceștia vor putea, dacă proiectul legislativ va ajunge să se aplice, să-și viziteze fără probleme partenerul sau partenera internat/ă în spital și să-și dea acordul, atunci când pacientul n-o poate face, pentru efectuarea unor examinări medicale sau a unui tratament, inclusiv a unor intervenții chirurgicale.