Parler, rețeaua socială conservatoare, este offline, după ce Amazon, Apple și Google i-au tăiat accesul la serviciile lor/John Matze: Giganții web-ului duc un „război împotriva libertății de exprimare”

0 23
Rețeaua socială conservatoare Parler, apreciată de partizanii lui Donald Trump, era offline luni, după decizia Amazon de a-i tăia accesul la serverele sale, o decizie justificată de gigantul IT prin persistența mesajelor de incitare la violență, în urma asaltului asupra Congresului american, scrie AFP.

Amazon a anunțat în acest week-end că suspendă contul Parler începând de luni, ora 8,00 GMT, după ce a afirmat că a „observat recent o creștere persistentă a conținutului violent”.

Giganții tech Apple și Google anunțaseră anterior că retrag de pe platformele lor de descărcare aplicațiile rețelei sociale, invocând de asemenea proliferarea „amenințărilor cu violență” și a „activităților ilegale”.

Duminică, într-un interviu la Fox News, cofondatorul site-ului John Matz a admis că revenirea online ar putea dura.

„Vom face tot ce putem pentru a reveni online cât mai rapid posibil dar toți furnizorii pe care îi contactăm ne spun că nu mai vor să lucreze cu noi dacă Apple sau Google nu aprobă”, a acuzat el. Și este dificil să găsești „300 – 500 de servere informatice în 24 de ore”.

Matze a acuzat giganții web-ului că duc un „război împotriva libertății de exprimare”.

„Nu vor câștiga! Suntem ultima speranță a lumii pentru libertatea de exprimare și libera informare”, a mai spus el.

După decizia Twitter de a suspenda permanent contul lui Donald Trump, Parler era încă, sâmbătă, aplicația cea mai descărcată în SUA pe platforma Apple.

Lansată în 2018, rețeaua socială funcționează asemănător cu Twitter, cu „parleys” în loc de s. Laitmotivul este libertatea de exprimare.

Cu sediul în Henderson, în Nevada, Parler a fost lansată de John Matze, un inginer IT, și de Rebekah Mercer, o importantă finanțatoare a partidului republican.

O rețea în plină ascensiune

La începuturile sale, platforma atrăgea facțiuni ultra-conservatoare sau chiar de extremă dreapta.

Dar, mai recent, a atras și voci republicane mai tradiționale.

Prezentatorul vedetă al Fox News Sean Hannity avea aici 7,6 milioane de abonați, iar colegul său Tucker Carlson 4,4 milioane.

Deja în plină ascensiune, aplicația a beneficiat în ultimele zile de un nou val de utilizatori, după decizia Twitter de a suspenda contul lui Donald Trump.

Alte mari rețele sociale precum Facebook, Instagram, Snapchat sau Twitch au suspendat și ele profilului lui Trump.

Numeroși fani ai președintelui american s-au îndreptat atunci spre platforme conservatoare precum Parler sau Gab.

Acum, că giganții IT și-au exprimat clar linia de conduită împotriva site-urilor care continuă să mesaje considerate de ele extremiste, rețelele sociale conservatoare vor trebui probabil să-și ajusteze activitățile.

Serviciul de video online DLive, folosit de mai mulți manifestanți în timpul invadării Capitoliului, miercuri, a interzis astfel șapte canale și a retras peste 100 de înregistrări video.

Altele ar putea alege să procedeze ca altă rețea socială în vogă în rândul ultra-conservatorilor, Gab.

Deja indezirabilă la Apple și Google, Gab și-a creat propria rețea de servere pentru a mai depinde de entități externe.

 

Recomandari