Parcare gratuită în terminalul multimodal Străuleşti cu abonament la metrou! Anunț oficial al Metrorex

Parcare gratuită în terminalul multimodal Străuleşti cu abonament la metrou! Aceasta este vestea pe care au comunicat-o reprezentanții Metrorex. Totul se întâmplă începând cu 1 martie.

Parcare gratuită în terminalul multimodal Străuleşti cu abonament la metrou!

Astfel, parcarea de tip Park&Ride de la terminalul multimodal Străuleşti devine gratuită, în cadrul unui proiect pilot.

”Acesta constă în acordarea locului de parcare gratuit pentru un interval zilnic de până la 13 ore, între orele 06:00-21:00, călătorilor care deţin un abonament lunar/anual valabil şi doresc să-şi lase autoturismul pentru a putea călători în Bucureşti cu metroul.

Anunț oficial al Metrorex

Persoanele care beneficiază de gratuitatea parcării, în condiţiile mai sus precizate, în cazul în care depăşesc intervalul orar 06:00-21:00 sau durata staţionării autoturismului depăşeşte cele 13 ore (chiar dacă se încadrează în intervalul orar 06:00-21:00), vor trebui să achite integral preţul de parcare corespunzător staţionării”, se arată în comunicat.

De remarcat că pe durata derulării proiectului, tariful parcării va rămâne în continuare la 0,5 lei/oră pentru celelalte categorii de persoane, altele decât cele care au un abonament Metrorex lunar/anual valabil.

Scopul derulării proiectului pilot este acela de a identifica modalităţi concrete de creştere a gradului de utilizare a parcării Park&Ride de la terminalul Străuleşti, prin introducerea unor noi variante de tarifare.

De asemenea, pentru o analiză exactă a oportunităţii proiectului, Metrorex va realiza un sondaj de opinie în legătură cu beneficiile şi gradul de satisfacţie al călătorilor cu metroul privind modalitatea de exploatare a parcării de tip Park&Ride.

Terminalul oferă publicului călător multiple facilităţi: acces la transportul cu metroul, la transportul local public de suprafaţă (STB), parcare de tip Park&Ride şi săli de aşteptare.

Terminalul are acces direct în staţia de metrou Străuleşti şi este prevăzut cu scară rulantă, lift şi trotuar mobil.

Loading...

Recomandari

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More